Coșmarul lui Valentin Mihăilă continuă. Veștile medicilor nu sunt cele mai bune pentru mijlocașul român

Olteanu Ștefan 29.09.2022, 14:46
Coșmarul lui Valentin Mihăilă continuă. Veștile medicilor nu sunt cele mai bune pentru mijlocașul român

Valentin Mihăilă (22 de ani), starul celor de la Parma din acest sezon, continuă să aibă probleme din cauza accidentării suferite în meciul Ternana și veștile medicilor nu sunt cele mai bune. Deși au refuzat să ofere o dată exactă la care ar putea reveni, doctorii au transmis că recuperarea românului va fi una complicată.

„Are nevoie de mai mult timp pentru o refacere completă”. Valentin Mihăilă continuă să fie indisponibil pentru Parma

Valentin Mihăilă este omul începutului de sezon la Parma, cu trei goluri marcate și trei pase decisive în șase meciuri jucate, însă, din nefericire, românul s-a accidentat în duelul de Serie B cu Ternana, pe 10 septembrie, când a părăsit terenul după doar 11 minute.

Primul verdict al medicilor a fost de ruptură musculară. Mai precis, leziune de grad ridicat la nivelul coapsei piciorului drept. În cel mai fericit caz, Valentin Mihăilă ar urma să revină pe teren la finalul lunii noiembrie. Ultimele actualizări venite din partea medicilor nu sunt deloc bune și se confirmă faptul că accidentarea lui Mihăilă este una gravă.

„Mai complicată este însă recuperarea lui Mihăilă, care are nevoie de mai mult timp pentru o refacere completă. Revenirea jucătorilor accidentați ar fi o gură de aer proaspăt pentru domnul Pecchia, care până acum a putut să se bucure doar parțial de ceea ce reprezintă adevăratul potențial al echipei Parma”, au transmis jurnaliștii de la Parma Live.

În lipsa lui Valentin Mihăilă, Parma se va putea baza pe Dennis Man, care în runda precedentă, în deplasare cu Ascoli, a marcat un nou gol în tricoul echipei. Dennis Man treaversează și el o perioadă foarte bună în Serie B, iar presa din Italia a dezvăluit că a intrat în vizorul lui AC Milan.

Parma este pe locul 8 în Serie B, cu 9 puncte obținute în primele 6 etape.

Valentin Mihăilă este optimist

La doar o zi după accidentarea suferită, Valentin Mihăilă le-a transmis un mesaj urmăritorilor de pe rețelele de socializare:

„Mă întorc mai puternic decât înainte”, a scris atacantul de 22 de ani.

Vestea că va lipsi o perioadă atât de îndelungată vine în cel mai nepotrivit moment. Mihăilă era văzut de toți fanii Parmei ca fiind jucătorul care va trage echipa după el în lupta pentru promovarea în Serie A.

„Un start extraordinar pentru Valentin Mihăilă. Jucătorul român al Parmei are un start fulminant de sezon, fiind în lumina reflectoarelor încă de la începutul campionatului. Cu două goluri și trei pase decisive, fotbalistul născut în anul 2000 îi poate face pe toți să creadă în calitățile sale. Este cel mai bun marcator al echipei. Și e pe primul loc la pase decisive în campionat”.

De asemenea, Claudio Onofri, fost jucător și antrenor în fotbalul italian, a lăudat evoluțiile lui Mihăilă din primele 6 etape:

„L-am cunoscut chiar înainte de a ajunge în Italia, la Parma. La fel ca pe Dennis Man. Are tehnică. Jucând pe stânga, are capacitatea de a intra în interior și poate trage la poartă. Sau poate să ofere pase decisive coechipierilor”, a transmis Claudio Onofri.