Horațiu Moldovan și-a asumat un risc enorm în momentul în care a semnat cu Atletico. A câștigat bani și faimă, dar riscă să joace puțin și să rateze lotul naționalei României de la Campionatul European de Fotbal. Cosmin Contra îl cunoaște bine pe antrenorul Diego Simeone și îi transmite portarului că trebuie să se pregătească să stea pe bancă.
Horațiu Moldovan a fost prezentat la Atletico Madrid și a participat la primul antrenament. Jucătorul român a semnat un contract pe trei ani și jumătate, iar transferul lui a costat doar 800.000 de euro- clauza de reziliere din contractul pe care îl avea la Rapid. Presa din Spania a scris că portarul Grbic vrea să plece de la Atletico pentru a fost „sufocat” de concurența cu Oblak și s-a săturat să stea pe bancă. Sunt șanse mari ca acest rol să ajungă la Horațiu Moldovan. Cosmin Contra a acordat un interviu în care i-a transmis că îi va fi greu să joace la Atletico Madrid pentru că Oblak este de neclintit din poartă.
„Eu văd transferul lui Moldovan la Atletico ca pe un lucru bun pentru fotbalul românesc. Calificarea la EURO a adus două transferuri la echipe de top: Drăgușin și Moldovan.
Va fi foarte greu pentru Moldovan, deoarece Diego Simeone îl apreciază enorm pe Oblak. Depinde doar de el dacă va juca în alte competiții. O să încerc să îi dau un sfat personal lui Moldovan când voi ajunge la Madrid. O să trec pe la antrenamente, cum fac de obicei”, a declarat Cosmin Contra.
Citește și: Horațiu Moldovan, în pericol să piardă EURO 2024, după ce s-a transferat la Atletico Madrid? „Edi Iordănescu are principii”
„Guriță” este unul dintre cei patru români care au avut contract cu Atletico, deși oficialii vorbesc doar de trei, și spune că Moldovan ar trebui să fie luat în calcul de selecționerul naționalei României chiar dacă nu va juca la formația de club.
„Cred că Atletico de Madrid are structura necesară să îl țină pe Moldovan în formă chiar dacă nu va juca foarte multe meciuri”, a mai declarat Contra, potrivit Fanatik.
Edi Iordănescu a transmis mai multe mesaje prin care i-a avertizat pe jucătorii care nu vor fi titulari la echipele de club că ar putea să nu facă parte din lotul reprezentativei de la EURO 2024. Selecționerul a fost în Spania și le-a spus foarte clar aceste lucruri lui Ianis Hagi și Andrei Rațiu, fotbaliști care au probleme la cluburi.
Rămâne de văzut care va fi strategia din cazul lui Horațiu Moldovan, portarul care a fost titular în partidele din preliminarii.