Costel Gâlcă nu e mulțumit după victoria cu FC Argeș: „Trebuie să arătam altfel”! Care este starea lui Elvir Koljic

PLAYSPORT 12.07.2025, 00:38
Costel Gâlcă nu e mulțumit după victoria cu FC Argeș: „Trebuie să arătam altfel”! Care este starea lui Elvir Koljic

La Mioveni, oaspeţii au deschis scorul rapid, în minutul 3, când Alex Dobre a înscris cu un şut puternic din careu. Piteştenii au ratat o ocazie mare în minutul 16, când a fost o dublă ocazie la centrarea lui Caio în faţa porţii.

Alex Dobre a reuşit să facă dubla în minutul 35, iar rapidiştii au cerut penalti în minutul 45, la o intrare a lui Tudose la Petril, dar arbitrul Horaţiu Feşnic nu a acordat nimic.

Minutul 59 a adus o altă ocazie mare a gazdelor, care au ratat prin Nacho Heras, la o fază unde s-a evidenţiat portarul Stolz, cu o intervenţie excelentă. Până la final nu s-a mai înscris, iar Rapid debutează cu o victorie în mandatul lui Gâlcă, 2-0 la Mioveni cu FC Argeş.

Costel Gâlcă, primele impresii după debutul de pe banca Rapidului

„Ţin să felicit jucătorii pentru atitudine şi pentru unele momente bune din joc, dar nu am avut consistenţă. Nu mi-a plăcut, în multe momente, cum a arătat echipa. Nu am reuşit să controlăm jocul, iar asta nu este în regulă. Nici cei care au intrat de pe bancă nu au adus un plus. Poate Manea şi Drilon au avut momente bune, dar în rest, ceilalţi nu s-au ridicat la nivelul aşteptat.

Am spus-o mereu: este un grup care munceşte, care dă 100%, dar în meciurile oficiale trebuie să arătăm altfel. Să avem intensitate, să ţinem mai mult de minge. Mai ales că am început bine meciul, am şi marcat. Dacă vrem să ne batem la primele locuri, trebuie să arătăm personalitate.

Un jucător a făcut diferenţa în meci (n.r. Dobre), a alergat până în minutul 97, dar eu vreau să vorbesc despre echipa mea, Rapid. Asta mă interesează. E în regulă să iasă un jucător în evidenţă, cum a fost Dobre, dar vreau ca toată echipa să aibă consistenţă.

Mai avem nevoie de timp, dar trebuie să arătăm altfel. Să le oferim fanilor bucurii, pentru că ei au încredere în noi. Vin în număr mare la meciuri şi merită mai mult.

Despre Koljic: Sper să nu fie ceva grav, dar are o durere mare. El ştie fotbal, e un atacant care finalizează, care joacă bine între linii. Normal că mi-e teamă să nu se accidenteze, pentru că e un jucător important pentru noi şi poate face diferenţa în meciuri.

Despre transferuri: Nevoi sunt. Poate avem nevoie de încă un atacant, de un alt tip de mijlocaş. Dar, în acelaşi timp, trebuie să tragem de cei pe care îi avem şi să le cerem să aibă evoluţii bune”, a spus Costel Gâlcă, după victoria cu FC Argeş.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622