Dumitru Dragomir a adus în atenție adevăratul motiv pentru care Dan Șucu a decis să investească la Rapid și a discutat despre impactul financiar asupra oamenilor din fotbal.
Într-un mesaj anterior transmis în cadrul emisiunii Fanatik Superliga, acționarul majoritar de la Rapid a exprimat dorința ca echipa să devină o prezență constantă în lupta pentru titlu în următorii 30 de ani.
Conform dezvăluirilor lui Dumitru Dragomir, Dan Șucu nu este un susținător pasionat al Rapidului și investiția sa a fost influențată în mod principal de implicarea copiilor săi în fotbal.
”Nu se bagă nimeni cu bani. De când i-a băgat Băsescu (n.r. – președintele Traian Băsescu) la pușcărie pe oamenii f0tbalului nu se mai bagă nimeni. Șucu s-a băgat datorită copiilor, să nu crezi că a iubit el Rapidul. Doar că are copiii fotbaliști. Credeți că iubește Rapidul? Nici vorbă!
Vedeți-vă de treaba voastră, îți iubești banul tău, nu iubești… dacă ești sănătos la cap. Dacă nu ești sănătos la cap faci și asta. Mititelu nu e sănătos, nici Gigi Becali care bagă bani. Gigi, Varga, ăștia sunt și mai deștepți, Mititelu e mai… Nu vreau să vorbesc. Cei care au băgat bani au și rezultate.
Ăla de la Cluj a băgat o grămadă de bani și are pierderi, ăla de la Craiova a băgat o groază de bani are pierderi, Gigi Becali a băgat o groază de bani are pierderi. Numai Șucu e pe plus, dar el are doar un an de când s-a dus la Rapid. Cum să nu, vine și Șucu la pierderi. Numai echipele din Anglia câștigă datorită burselor, dar nici ele prea mult”, a declarat Dragomir, pentru Fanatik.
Victor Angelescu, acționar minoritar al echipei, a relatat în cadrul emisiunii ”Suflet de rapidist” cum a reușit să-l convingă pe Dan Șucu să susțină financiar proiectul Rapidului și cum au evoluat negocierile pentru integrarea sa în cadrul proiectului din Giulești.
”L-am adus la meciuri, a văzut ce înseamnă un derby, galeria, cum ne desfășurăm. După 2-3 meciuri m-a sunat să discutăm cum să intre, cum să facem. Normal, după a mai ținut până s-au făcut actele, până când am cumpărat acțiunile și le-am vândut către Dan.
Nu neapărat că s-a lăsat greu, dar normal, trebuia să arătăm și noi ce am făcut până atunci, ce înseamnă clubul. Un audit. Să verifice și el că tot ce spunem e ok, a fost ok, a intrat și cred că a fost de bun augur”, a spus Angelescu.