Crina Abrudan, soția fostului fotbalist Gabi Popescu, a povestit cu ce probleme s-a confruntat la Survivor România 2023. Vedeta a punctat că nu i-a fost deloc ușor în Republica Dominicană.
Crina Abrudan și-a amintit de momentul în care a fost jignită de Zmărăndescu Jr la Survivor România. Vedeta a mărturisit că fiul lui Cătălin Zmărăndescu a interpretat greșit întrebările ei, iar de aici până la un scandal în toată regula a fost doar un pas.
”Nu știu ce l-a deranjat. Am intrat acolo împreună. Mă gândeam că dacă intri cu cineva împreună, după un drum atât de lung, poate ai o relație mai apropiată.
În primele zile, eu m-am acomodat repede cu fetele. El era mai apropiat de băieți, mai retras, Am vorbit cu el cât s-a putut. Îl întrebam cum a dormit, cum s-a acomodat, dacă a mâncat. El era retras… Nu m-am gândit că după două săptămâni o să-mi reproșeze de ce îl întreb.
S-a supărat pe mine că din cauza mea a pierdut o probă. De acolo s-a supărat pe mine. Mi-a spus că-l întreb dacă se simte bine și dacă mănâncă doar ca să nu mă voteze la eliminare. Dar erau niște întrebări umane, adresate unui om cu care am mers acolo. Chiar mi-a picat urât. Adresezi niște întrebări umane și ești certat. «De ce mă întrebi? Dacă nu mâncam, îmi luai tu de mâncare?».
El nici nu știa prea multe despre mine. Nu avea de unde să știe. Când eu făceam știri, el era adolescent.”, a spus Crina Abrudan la GSP LIVE.
Blondina a mai spus că la concursul filmat în Republica Dominicană orice discuție este interpretată. Ea nu s-a certat doar cu fiul lui Zmărăndescu. După discuția aprinsă cu Mihai, blondina s-a contrat cu un alt coleg.
”Dar la Survivor, orice discuție este interpretată. A fost un moment în care vorbeam cu Ionuț Iftimoaie despre un tatuaj. El văzuse că am un tatuaj cu anul nașterii. Și zice «Suntem născuți în același an. Eu nu mi-am făcut un tatuaj cu anul nașterii». Și a venit Remus (n.r- Remus Boroiu) și zice «Ha! Aici am ajuns? Lăudam un tatuaj doar că să avem un om de partea noastră?».
Mă gândeam «Doamne, nu pot să cred că nu poți vorbi ceva cu cineva. Orice ai vorbi, cineva interpretează că vrei să-l atragi de partea ta». Acolo, orice vorbă… Ideea era că Iftimoaie m-ar manipula pe mine.
Dacă spui o vorbă bună, e nasol. Dacă spui o vorbă bună, înseamnă că vrei să-l atragi pe celălalt de partea ta. Nici nu știi ce să mai vorbești.”, a mai spus soția lui Gabi Popescu.