Cristian Chivu (44 de ani) va fi prezentat oficial la Inter Milano la începutul săptămânii viitoare. Şefii ”nerazzurrilor” l-au ales pe român pentru banca fostei campioane, după parcursul bun înregistrat de ”Caschetto” la Parma, în sezonul trecut.
Astfel, Chivu va fi al doilea antrenor român care va activa în Serie A, după Mircea Lucescu, care a pregătit-o tot pe Internazionale, în 1998.
În studioul Prima Sport, Ovidiu Herea şi Aurel Ţicleanu l-au elogiat pe Cristi Chivu. În opinia lui Ţicleanu, Chivu a reprezentat o variantă bună pentru Inter datorită şcolii de fotbal de la Coverciano, pe care a absolvit-o în 2020, unde a obţinut licenţa UEFA Pro.
”E o mândrie să ai un antrenor român în Serie A. A avut rezultate foarte mari la Inter. Este o performanţă incredibilă pentru România şi fotbalul românesc”, a spus Ovidiu Herea, la Prima Sport.
”Este un moment bun pentru fotbalul românesc. Inter Milano tocmai a jucat finala de Champions League. Am văzut glumele fanilor lui Milan şi Juventus. Tu ai fost acolo?! Este o mândrie. Chivu este un produs al şcolii de fotbal din Italia.
De aia a şi ajuns acolo (n.r. la Inter). Are o şansă mare. Este un moment delica, dar când Chivu intră în vestiar la Inter, este un jucător care a scris istorie. Nu intră oricine.”, a adăugat Aurel Ţicleanu.