Cristi Ganea a dezvăluit ce impresie i-a lăsat Gigi Becali și cum a negociat cu milionarul.
Cristi Ganea a ales să semneze cu FCSB, după despărțirea de grecii de la Panathinaikos.
Cristi Ganea susține că a avut o discuție plăcută, la telefon, cu Gigi Becali, înainte să semneze cu FCSB. Totodată, spune că nu va fi deranjat dacă latifundiarul din Pipera îi va critica evoluțiile.
„Discuția cu Gigi Becali a decurs bine. Nu m-am întâlnit cu dânsul, am vorbit doar la telefon. A vorbit în stilul lui, plăcut, mi-a spus că mă dorește foarte mult la echipă, că dorea acest transfer mai demult, iar asta m-a încurajat să fac pasul.
Gigi Becali mă cunoaște, am jucat contra FCSB-ului de atâtea ori și cred că am lăsat o imagine bună în fotbalul românesc. Nu am nicio problemă cu criticile, le accept.
Au mai fost încercări și în trecut, însă nu ne-am înțeles. Fie a apărut transferul la Panathinaikos… Pur și simplu nu am reușit să o ducem la capăt.
Pot juca și mijlocaș, și fundaș stânga, dar sunt mai confortabil ca fundaș. Mă bucură enorm că FCSB a început foarte bine campionatul, este o echipă foarte bună”, a declarat Ganea la sosirea din Grecia, după ce și-a reziliat, luni, contractul cu Panathinaikos.
Cristi Ganea a prins un singur sezon la Panathinaikos, în care a bifat zece meciuri. Unul dintre motivele pentru care internaționalul român nu a fost utilizat mai mult este acela că a rămas cu anumite probleme după ce s-a infectat cu COVID-19.
Potrivit lui Răzvan Lucescu, fundașul stânga a avut inițial prestații apreciate în campionatul Greciei, dar problemele de sănătate cu care s-a confruntat l-au scos complet din echipă.
„El în Grecia a avut o perioadă foarte bună, era foarte apreciat, apoi a fost accidentat, n-a mai intrat în echipă. Depinde de el și de ambiția lui, de determinarea lui. Nu îi este ușor unui fotbalist care nu joacă să intre imediat și să fie în top.
În Grecia se investește mai mult decât în România, se aduc jucători de calitate, în ultimii ani s-au investit sume foarte mari în transferuri. Sunt vreo 5 echipe care au adus jucători cu experiență mare în fotbalul european, care vin din cele mai tari ligi ale Europei. În momentul de față nu se pot compara, fotbalul din România cu cel din Grecia. E o perioadă complicată pentru fotbalul românesc, dar e posibil să ne întoarcem și să avem echipe în europene”, a declarat Răzvan Lucescu.