Cristi Săpunaru a fost implicat într-un scandal uriaș în meciul de la Mioveni, 0-0 cu FC U Craiova. Fundașul Rapidului a intrat într-un conflict cu mai mulți oameni din tribune, pe care i-a înjurat și i-a amenințat.
Rapidul a remizat, 0-0, cu FC U Craiova. Giuleștenii profită de eșecul celor de la UTA cu Chindia și urcă pe loc de play-off. Partida de la Mioveni a fost la un pas să degenereze într-un scandal de proporții, în care au fost implicați Cristi Săpunaru și mai mulți oficiali ai oltenilor.
Partida a fost întreruptă în minutul 71 din cauza unei sticle aruncate din zona oficialilor, de la Tribuna 1. Obiectivul a fost la un pas să îl lovească pe Dragoș Grigore, fapt care a provocat reacția nervoasă a lui Cristi Săpunaru.
Fundașul a intrat în conflict cu mai multe persoane dintr-un sector al tribunei ocupat de olteni, în ciuda interdicțiilor pe fondul pandemiei. În zona a putut fi observat și Daniel Niculae, care a încercat să îl tempereze pe căpitanul echipei, care risca eliminarea.
După două minute de întreruperi, timp în care Săpunaru a adresat injurii și amenințări celor din tribune, partida s-a reluat.
Ion Crăciuescu a comentat faza în care a fost implicat fostul fundaș al lui FC Porto. Fostul mare arbitru spune că acesta putea fi ușor eliminat pentru comportament nesportiv.
Putea fi sancționat. Eu nu am văzut acel diferend cap-coadă. Când ai un comportament din aceasta, dacă s-au produs injurii, este asimilat la comportament violent. Asta înseamnă eliminare. Mie mi-ar fi părut rău.
Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
Adrian Mititelu Jr a declarat după meci că oameni din anturajul lui au aruncat cu sticla, dar nu cu intenția de a lovi pe cineva, ci doar din frustrarea provocată de decizia arbitrilor de a nu valida presupusul gol al lui Compagno.
„Exact cum ne-am propus am plecat cu punct de la Rapid, deși voiam să învingem astăzi. Rapid a avut ocazii numeroase și mari, dar, pe finalul jocului, am echilibrat situația și puteam să învingem dacă arbitrul nu ne scotea golul din poartă.
Eu am văzut gol la Compagno și, oricum, întotdeauna, când este ceva la limită, se judecă numai împotriva noastră. Una peste alta plecăm cu punct, asta este important. Așteptăm VAR-ul cu nerăbdare.
Normal că s-au încins nervii pentru că nu e normal. După 14 meciuri, să ai meci de meci sau la două meciuri greșeală împotriva ta. A fost gol la Compagno și arbitrul a judecat tot timpul cum s-a întâmplat și în trecut, adică invers.
S-a aruncat o sticlă de apă din zona noastră, însă nu în cei de la Rapid. S-a aruncat din frustrare, către arbitru. Nu am avut nicio problemă cu cei de la Rapid, nicio secundă. Nu s-a pus problema să creăm un conflict.
Cei de la Rapid sunt mai liniștiți, au 23 de puncte. Noi suntem la ananghie. Trebuie să părăsim zona periculoasă a clasamentului și să o învingem pe Sepsi.
Din minutul 60, am arătat o altă față. Nu știu ce s-a întâmplat cu noi în prima repriză. Puteam să dăm lovitura pe final, dar ăsta este fotbalul, nu am putut să înscriem.
Degeaba, nu te bagă nimeni în seamă. Este ca în justiția din România. Judecătorii îți dau o sentință și ’la revedere’. M-am bucurat 5 secunde la golul lui Compagno. Nu înțeleg cum a zis că nu a fost gol. În fine, cred că tușierul a fost de vină, trebuia să intervină.
Dacă ne uităm la ultimele 14 meciuri, la ce decizii s-au luat împotriva noastră, probabil că aveam câteva puncte în plus. Dacă învingem pe Sepsi așa cum ar trebui pentru că suntem cot la cot pentru evitarea retrogradării, am face 7 puncte în aceste 3 meciuri înainte de pauză.
Se vede o schimbare de atitudine cu Flavius Stoican, dar trebuie să vină și rezultatele pentru că altfel, degeaba, rămânem cu atitudinea”, a declarat Adrian Mititelu Jr la finalul partidei.
RAPID: Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, Dr. Grigore, Morais – Albu, Crepulja, Sefer – Alami, Ad. Bălan, Stahl
Rezerve: Drăghia, Dandea, Moise, Al. Ioniță, R. Ilie, Florică, Pănoiu, Marzouk, Demci
Antrenor: Mihai Iosif
FC U CRAIOVA 1948: Mogoșanu – Negru, Diallo, Huyghebaert, Bușu – Asamoah, Dr. Albu – Sidibe, Baeten, Raicea – Compagno
Rezerve: R. Popa, Gajic, Van Durmen, Achim, Pop, Blidar, Marquet, Ondaan, Cl. Bălan
Antrenor: Flavius Stoican