Cristiano Ronaldo, implicat într-un nou scandal? L-a înjurat pe Fernando Santos, iar selecționerul Portugaliei a reacționat. VIDEO

Robert Zanfir 02.12.2022, 21:45
Cristiano Ronaldo, implicat într-un nou scandal? L-a înjurat pe Fernando Santos, iar selecționerul Portugaliei a reacționat. VIDEO

Cristiano Ronaldo (37 de ani) l-ar fi înjurat pe Fernando Santos după ce selecționerul Portugaliei l-a schimbat în minutul 65 al partidei cu Coreea de Sud. Lusitanii au pierdut ultima partidă a grupei H, dar s-au calificat în optimi de pe prima poziție.

Ronaldo face ce face și provoacă iar discuții. Starul portughez nu a jucat mai nimic cu Coreea de Sud, dar a suportat cu greu schimbarea dictată de Fernando Santos. Selecționerul a simțit că fostul jucător al lui Manchester United este în plus pe teren și a cerut înlocuirea. În drum spre margine, atacantul i-a predat banderola lui Pepe, dar nu a uitat să trimită și câteva „bezele” către antrenor.

Cristiano Ronaldo l-a înjurat pe Fernando Santos, iar selecționerul Portugaliei a reacționat

Presa portugheză i-a citit pe buze lui Ronaldo: „Te-ai grăbit să mă schimbi acum!” ar fi spus acesta, cu privirea îndreptată spre banca tehnică. Mai mult, vedeta lusitanilor ar fi scăpat și câteva înjurături printre dinți.

La finalul partidei, Ferrnando Santos a fost chestionat asupra întâmplării. Selecționerul a declarat că vorbele lui Ronaldo i-ar fi fost adresate unui adversar, care i-ar fi cerut să grăbească ieșirea de pe teren.

„Nu am nicio îndoială, am auzit. A fost răspunsul lui către coreean. Nu am nicio îndoială. Dacă Ronaldo a înțeles înlocuirea? A înțeles, de ce să nu înțeleagă? Să iasă, să iasă, să iasă.. . Mi-a răspuns: te grăbești să ies”, a explicat Fernando Santos.

Și Ronaldo a marșat pe varianta cuvintelor adresate unuia dinytre adversari. „În timp ce părăseam terenul, adversarul mi-a spus: Mai repede. Mișcă-te repede”.

Cu 6 puncte, Portugalia a câștigat grupa H și s-a calificat în optimi alături de Coreea de Sud, care a prins locul 2, cu patru puncte.

ECHIPELE DE START:

Coreea de Sud: Seung Gyu Kim – Moon Hwan Kim, Kwon, Young Gwon Kim, Jin Su Kim – Jung – Hwang, Kang In Lee – Jae Sung Lee, Cho, Son
Rezerve: Cho Yu Min, Hong Chul, Hwang Hee Chan, Hwang Ui Jo, Jeong Woo Yeong, Kim Min Jae, Kwon Chang Hoon, Na Sang Ho, Paik Saung Ho, Song Bum eun, Song Min Kyu, Son Jun Ho, Yoon Jong Gyu
Selecționer: Sergio Costa

Portugalia: Costa – Cancelo, Pepe, Antonio Silva, Dalot – Neves – Matheus Nunes, Joao Mario – Vitinha, Ronaldo, Horta
Rezerve: Andre Silva, Bernardo Silva, Carvalho, Dias, Fernandes, Guerreiro, Joao Felix, Jose Sa, leao, Palhinha, Rui Patricio, Ramos
Selecționer: Fernando Santos

Urmăriți Playsport.ro și pe