Cristiano Ronaldo, numit “imbecil” de fostul mare internațional german, Dietmar Hamann. Naționala Portugaliei a fost zdrobită de Germania, dar măcar CR7 s-a consolat cu faptul că a marcat contra uneia din singurele echipe care scăpase până acum de furia lui.
Supărat pe evoluția echipei sale, superstarul a mai și fost criticat dur de un fost mijlocaș al naționalei Germaniei. Acesta n-a apreciat gestul extrem de tehnic prin care vedeta celor de la Juventus s-a debarasat de un adversar.
Ronaldo l-a ridiculizat pe puternicul Rudiger. Fundașul lui Chelsea a fost păcălit de un „sombrero”, un gest tehnic deosebit, reușit de CR7. Portughezul a preluat pe piept, apoi a pasat cu călcâiul, din aer, pe lângă adversar, către un coechipier. Rudiger nu a realizat decât ulterior ce s-a întâmplat. Ronaldo a apelat la acest artificiu tehnic la scorul de 1 la 0 pentru campioana Europei.
Hamann a apreciat modul de execuție, dar crede că portughezul s-a grăbit cu un astfel de gest.
Este, într-adevăr, o execuție frumoasă, iar Ronaldo este capabil de astfel de momente. Pasează fără să se uite, ok, dar în economia partidei nu aduce nimic. Mai mult, pare ca și cum își subestimează adversarul, ceea ce nu este bine. Mai ales că este doar 1-0, poți să pari un imbecil în acest moment, a declarat fostul jucător de la Liverpool, la postul TV unde este angajat ca analist.
Din păcate pentru portughezi, neamțul a avut dreptate. Germania a întors partida și s-a impus clar, cu 4 la 2. Iar lusitanii vor juca pentru un loc în optimi contra campioanei mondiale, Franța.
Portughezul rămâne permanent în atenția publicului, chiar și în momentele când nu își dorește asta. La Euro, starul lusitan a lansat deja o modă, după ce a îndepărtat sticlele cu băuturi răcoritoare, la o conferință de presă. Gestul său a fost preluat imediat și de alte staruri, ca Paul Pogba sau Mario Locatelli.
Cu Ungaria a fost în centrul atenției și a fost luat la ochi de suporterii maghiari. Ronaldo a răspuns cu două goluri. Cu Germania, CR7 a marcat din nou, dar de data aceasta reușita sa nu a ajutat echipa. Veteranul din atacul Portugaliei va trebui să fie la înălțime și cu Franța, astfel campioana Europei riscă să plece repede acasă. Asta deși lusitanii au o echipă plină de vedete.