CSA Steaua a învins-o pe CSC Dumbrăvița cu 3-0, într-un meci cu două cartonașe roșii acordate! Elevii lui Daniel Oprița revin în partea superioară a clasamentului

Olteanu Ștefan 29.08.2022, 19:54
CSA Steaua a învins-o pe CSC Dumbrăvița cu 3-0, într-un meci cu două cartonașe roșii acordate! Elevii lui Daniel Oprița revin în partea superioară a clasamentului

CSA Steaua s-a impus în runda cu numărul 4 a Ligii a 2-a, scor 3-0 pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița. Elevii antrenați de Daniel Oprița au controlat jocul din primul și până în ultimul minut, iar echipa gazdă a terminat duelul în 9 jucători de câmp.

Victorie cu 3-0 pentru CSA Steaua, pe terenul lui CSC Dumbrăvița! Echipa lui Daniel Oprița a jucat mai bine de 60 de minute în superioritate numerică

După înfrângerea umilitoare din etapa a treia, scor 0-4 pe teren propriu cu Csikszereda Miercurea Ciuc, CSA Steaua a revenit în forță în Liga a 2-a și s-a impus fără emoții pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, 3-0.

Elevii lui Daniel Oprița au început puternic duelul din runda cu numărul 4 și au avut nevoie de doar 13 minute pentru a deschide scorul. Ștefan Pacionel și-a încercat norocul cu un șut de la aproximativ 25 de metri și s-a dovedit a fi inspirat, deoarece a reușit o execuție de excepție. Mingea lovită cu șiretul s-a dus direct în plasa laterală a colțului lung, fără ca goalkeeperul gazdelor să aibă vreo șansă.

În minutul 28, echilibrul s-a rupt de tot. Răzvan Ghinescu l-a faultat pe Adi Popa și a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, lăsând-o în inferioritate pe Dumbrăvița.

La doar patru minute după acest șoc, gazdele au încasat și al doilea gol. Drăghici a trimis o centrare bună în centrul careului, iar Dragoș Gheorghe a finalizat fără emoții din câțiva metri. La pauză, CSA Steaua o conducea pe CSC Dumbrăvița cu 2-0.

Un nou roșu acordat în repriza secundă

În repriza secundă, CSA Steaua s-a retras ușor în defensivă și a preferat să apere avantajul de pe tabelă. Ocaziile de poartă s-au rărit tot mai mult, iar golurile au lipsit cu desăvârșire. Însă, CSC Dumbrăvița a mai comis-o o dată în repriza secundă. În minutul 68, nou-intratul Toma Bodri a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Din dorința de a obține un penalty, el a simulat un fault în careu, dar „centralul” a observat intenția sa și nu l-a iertat.

În 9 jucători de câmp pe final, CSC Dumbrăvița părea condamnată să piardă duelul din runda cu numărul 4, lucru care s-a și întâmplat în cele din urmă. Stephan Drăghici a mai punctat o dată în minutul 88 pentru CSA Steaua și duelul s-a terminat 3-0 în favoarea formației oaspete.

Deși a evoluat în deplasare, CSA Steaua s-a bucurat de suportul mai multor fani pătimași. Aceștia nu s-au putut abține și au luat cu asalt spațiul dedicat cameramanului:

Suporterii CSA Steaua au fost prezenți la meciul cu Dumbrăvița. Sursa foto: captură TV Digi Sport
Suporterii CSA Steaua au fost prezenți la meciul cu Dumbrăvița. Sursa foto: captură TV Digi Sport

CSA Steaua revine în zona locurilor de play-off

Mulțumită acestui succes, CSA Steaua a urcat până pe locul 7 în clasament, cu 7 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 6, FC Buzău. De partea cealaltă, CSC Dumbrăvița este pe 14, cu doar 4 puncte.

În runda următoare, CSA Steaua va primi vizita unei adversare mult mai dificile. Poli Iași, ocupanta locului 3 din Liga 2, va merge pe Ghencea pentru duelul din etapa a 5-a.

Poli Iași este neînvinsă în startul acestui sezon. După un egal în runda inaugurală, Poli Iași a legat trei victorii la rând și a reușit să adune un total de 10 puncte, la fel ca CSC 1599 Șelimbăr și Unirea Slobozia, formații din fruntea clasamentului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622