CSA Steaua are cale liberă spre Liga I fără să „privatizeze” clubul, iar Florin Talpan explică totul: „FRF e obligată să facă asta!”

Moldoveanu Camelia 02.06.2021, 11:32
CSA Steaua are cale liberă spre Liga I fără să „privatizeze” clubul, iar Florin Talpan explică totul: „FRF e obligată să facă asta!”

CSA Steaua a explicat care este planul pentru a ajunge în Liga 1 fără să se „privatizeze”. Echipa are mari așteptări de la  sezonul următor și promite război cu FRF dacă o să li se pună bețe în roate. Florin Talpan a venit cu toate argumentele pe masă.

Cum explică Talpan drumul lin pe care urmează să-l aibă CSA Steaua spre Liga 1

Florin Talpan vine cu noi argumente pentru promovarea fără „privatizare” în Liga 1
Florin Talpan vine cu noi argumente pentru promovarea fără „privatizare” în Liga 1

„Privatizarea” CSA Steaua este necesară pentru a ajunge în Liga 1? Florin Talpan susține că nu. Potrivit acestuia, tot ce trebuie să facă „militarii” este să termine sezonul viitor pe locul unu în Liga II. FRF trebuie să permită echipei să promoveze pentru meritele sportive, fără alte obstacole.

FRF a explicat de mai multe ori în ultimii ani că tot ce contează pentru ca o echipă să poată promova este meritul sportiv. Dacă un club câștigă pe teren dreptul de a promova, FRF nu doar că poate, dar chiar trebuie să îi permită să promoveze. A făcut-o deja. O face destul de des. Chiar și regulamentele FRF spun acest lucru.” a explicat Florin Talpan pentru steaualibera.com

Florin Talpan face referire la articolul 70 din Statutul FRF, acolo unde se explică faptul că la baza promovării stau meritele sportive. Cu alte cuvinte, Steaua ar trebui să aibă cale liberă spre Liga 1 fără alte impedimente de ordin legal.

Articolul 70 | Principiul promovării şi retrogradări
1. Dreptul unui club de a participa în campionatele naţionale depinde de meritul sportiv al acestuia. Un club se califică într-un campionat naţional (i) continuând să evolueze în acelaşi eşalon competiţional, sau (ii) promovând ori retrogradând la sfarşitul unui sezon. (…)

Liga s-a aliat cu FC FCSB în procesul pornit de echipa lui Gigi Becali împotriva Federației?

Potrivit aceleiași surse, comunicatul de presă al FRF în care explică faptul că CSA Steaua nu poate promova în Liga 1 fără a se reorganiza sau să cesioneze activitatea sportivă unui club de drept privat este un răspuns în războiul FRF – LPF. Mai mult, se presupune că Liga s-a aliat cu FCSB în procesul împotriva Federației pentru a schimba regulile deoarece, potrivit regulamentului, atât echipa lui Gigi Bacali, cât și LPF ar trebui să fie dezafiliate.

În cazul în care CSA Steaua și Florin  Talpan nu o să aibă succes cu toate argumentele pe care le-au adus, atunci echipa are un alt plan. În cazul în care „militarii” nu vor fi primiți în Liga 1, se va apela la comisiile FRF. Dacă nici așa nu o să se ofere „cale liberă”, atunci Steaua este pregătită să apeleze la TAS și chiar la instanța civilă dacă lucrurile nu se soluționează așa cum își doresc.

Rivalii lui Gigi Becali se bazează pe numeroasele procese în care FRF a dat câștig de cauză celor cu merite sportive, în detrimentul regulilor.  Un exemplu pentru o astfel de situație fiind Academia Rapid.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622