CSA Steaua a câştigat partida cu Progresul Spartac, scor 6-1, în cadrul etapei cu numărul 14 din Liga 2.
În urma acestei victorii, formaţia pregătită de Daniel Opriţa a urcat pe locul 6, cu 22 de puncte.
Într-un meci în care CSA Steaua nu a întâmpinat nicio emoție împotriva echipei Progresul Spartac, aceasta s-a impus cu un categoric 6-1, demonstrând superioritatea pe teren. În minutul 28, Bogdan Chipirliu, golgheterul eșalonului secund, a deschis scorul pentru „militari”. Apoi, un autogol al lui Andrei Purice din minutul 29 a adus Steaua în avantaj cu 2-0.
Chiar dacă Progresul Spartac a redus diferența la 2-1 în minutul 34, prin golul lui Andrei Florescu, Steaua și-a majorat din nou avantajul la două goluri, grație reușitei lui Roberto Sierra în minutul 36. Astfel, prima repriză s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea echipei roș-albastre.
În minutul 56, Steaua a reușit să marcheze al patrulea gol al partidei, prin Bogdan Chipirliu, ajungând astfel la 12 goluri în acest nou sezon. Doar șase minute mai târziu, echipa roș-albastră a consolidat avantajul, aducând scorul la 5-1 prin contribuția lui David Maftei, fotbalist împrumutat de la Farul.
În minutul 86, „lanterna roșie” din liga secundă s-a găsit în situație de inferioritate numerică, iar Steaua a profitat de acest avantaj, marcând încă o dată prin Alexandru Buziuc, care și-a trecut astfel primul gol în tricoul noii sale echipe.
Cu toate acestea, tabela de scor nu a mai cunoscut modificări, iar rezultatul final s-a încheiat cu 6-1 în favoarea Stelei. Echipa a urcat astfel pe locul 6, acumulând 22 de puncte și ajungând la egalitate cu ocupanta locului 7, Ceahlăul Piatra Neamț. În schimb, Progresul rămâne pe ultima poziție, având doar un punct după primele 14 etape.
Deşi se află pe loc de play-off, CSA Steaua nu are încă drept de promovare din cauza formei de organizare a clubului.
De partea cealaltă, Progresul Spartac este ultima clasată, cu un singur punct acumulat şi fără vreo victorie în 14 runde scurse. Golaverajul este şi el unul dezastruos, cu doar opt goluri marcate şi 37 de primite.
AFK Csikszereda – CSM Slatina 1-0
Progresul Spartac – CSA Steaua 1-6
CSM Reşiţa – CSM Alexandria 3-1
CS Mioveni – Metaloglobus Bucureşti 0-2
Meciul CS Tunari – Chindia Târgovişte a început la ora 11.30.
Duminică, 26 noiembrie
Ora 11:00, Viitorul Pandurii – FC Unirea Dej
Ora 12:00, Corvinul Hunedoara – CSC 1599 Şelimbăr
Marţi, 28 octombrie
Ora 17:00, Concordia Chiajna – Unirea Slobozia
1. CSC 1599 Șelimbăr (15-6 golaveraj) 30 puncte / 13 meciuri
2. Corvinul Hunedoara (22-11) 27 puncte / 13 meciuri
3. Unirea Slobozia (13-5) 27 puncte / 13 meciuri
4. Gloria Buzău (19-15) 25 puncte / 14 meciuri
5. CS Mioveni (16-8) 23 puncte / 14 meciuri
6. CSA Steaua București (29-17) 22 puncte/ 14 meciuri
7. Ceahlăul Piatra Neamț (21-12) 22 puncte/ 14 meciuri
8. Concordia Chiajna (20-11) 20 puncte / 13 meciuri
9. Chindia Târgoviște (19-10) 20 puncte / 14 meciuri
10. CSC Dumbrăvița (16-15) 19 puncte / 14 meciuri
11. CSM Reșita (21-21) 19puncte / 14 meciuri
12. Csikszereda Miercurea Ciuc (11-12) 19 puncte / 14 meciuri
13. Viitorul Târgu Jiu (12-12) 17 puncte / 13 meciuri
14. CSM Slatina (13-14) 17 puncte / 14 meciuri
15. Metaloglobus București (12-17) 17 puncte / 14 meciuri
16. FC Argeș (12-12) 15 puncte / 14 meciuri
17. CS Tunari (11-26) 11 puncte / 14 meciuri
18. Unirea Dej (9-25) 10 puncte / 13 meciuri
19. CSM Alexandria (9-22) 8 puncte/ 14 meciuri
20. Progresul Spartac (8-37) 1 punct/ 14 meciuri