CSM Bucureşti a câştigat al 8-lea trofeu Cupa României, la ultimul meci al Cristinei Neagu în competiţie

PLAYSPORT 11.05.2025, 18:45
CSM Bucureşti a câştigat al 8-lea trofeu Cupa României, la ultimul meci al Cristinei Neagu în competiţie

Campioana CSM Bucureşti a câştigat, duminică, al optulea trofeu Cupa României, după ce a învins în finala competiţiei formaţia Gloria Bistriţa, scor 34-30 (15-14). Aflată la ultimul sezon din carieră, Cristina Neagu câştigă cu CSM Bucureşti al 6-lea trofeu Cupa României.

Gloria Bistriţa a dominat copios prima parte a meciului şi a condus chiar cu 13-8 (min. 20), lăsând interzise jucătoarele adverse prin ritmul de joc, golurile rapide şi precizia paselor. A fost un moment cheie la acest scor, când a ieşit la rampă Cristina Neagu, care în pofida unor ratări neobişnuite, a tras echipa după ea prin intercepţii, pase decisive şi un gol înscris de la limita propriului semicerc (14-14, min. 26).

Nivelul finalei a fost al unui meci de Liga Campionilor, iar fanii ambelor echipe au avut numeroase faze spectaculoase de aplaudat. Experienţa campioanei a fost însă decisivă, în faţa unei adversare care a luptat să ţină ritmul (26-21, 27-25), dar nu a avut energia necesară până la final.

Principalele marcatoare ale finalei au fost Omoregie 8 goluri, Ostergaard 5, Neagu 5, Pintea 5, pentru CSM, respectiv Laslo 5, Nusser 4, Ostase 4, Kacsor 4, pentru Gloria Bistriţa. La ora transmiterii acestei ştiri se pregăteşte ceremonia de premiere.

În finala mică a Turneului F4, tot duminică, Dunărea Brăila – Rapid Bucureşti, scor 33-32 (18-17). CSM Bucureşti a cucerit trofeul anterior între anii 2016-2019, respectiv 2022-2024, astfel că îşi trece în palmares a 8-a Cupă din 10 finale consecutive jucate.

În semifinale, CSM Bucureşti – Dunărea Brăila, scor 35-29 (22-16), respectiv Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa, scor 20-26 (10-14). Cele patru echipe s-au calificat la Turneul F4, în urma rezultatelor: Dunărea Brăila – Corona Braşov 29-23, Rapid Bucureşti – CSM Tg. Jiu 33-24, HC Zalău – Gloria Bistriţa 22-28 şi SCMU Craiova – CSM Bucureşti 21-33.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622