Mihai Bendeac a împlinit în această primăvară 40 de ani, dar se declară un burlac convins. Actorul a avut mai multe iubite celebre, însă niciodată nu l-a putut convinge să se căsătorească. Printre fostele partenere ale artistului se numără și Alexandru Cătineanu, bruneta care a fost, în 2005, desemnată cea mai bună extremă stânga din handbalul feminin european, la nivel de juniori.
Alexandru Cătineanu nu a reușit să își atingă potențialul maxim. Ea a fost cea mai bună din Europa pe postul său, dar a preferat să se retragă din cauza accidentărilor.
Fosta handbalistă a povestit cum o accidentare i-a ruinat cariera. Accidentarea care a determinat-o să înceteze că mai joace handbal s-a produs în timpul unui Campionat European din Turcia, care a avut loc în 2007, când a fost în echipa din care au mai făcut parte Patricia Vizitiu, Cristina Neagu, precum și Nicoleta Dincă.
În 2005 am fost cea mai bună extremă din Europa. La un Campionat European din Turcia s-a produs inevitabilul, accidentarea. Mi-a fugit genunchiul, ligamentele praf, meniscul, tot ce s-a putut s-a făcut praf.
Nu a fost în mintea mea că m-am accidentat şi că s-a terminat totul. Speram să mă recuperez. Doi ani de zile au fost operaţii peste operaţii.
Apoi, au apărut alte complicaţii. După doi ani de încercări mi-am dat seama că nu sunt bine. Erau dureri, nu aveam stabilitate în genunchi. Şi după primele două operaţii şi complicaţiile pe care le-am avut am intrat în teren”, a relatat Alexandra Cătineanu, conform as.ro.
Alexandra și Mihai Bendeac au fost chiar la un pas de căsătorie. Fosta handbalistă a fost cerută de soție de contorversatul actor. Ceva a intervenit însă și nu au mai ajuns în fața altarului.
Alexandra a avut motive serioase să încheie relația cu Mihai Bendeac. Ea l-a parasit pe actor după ce acesta a fost fotografiat alături de alte femei. Artistul a fost surprins de paparazzi în compania mai multor tinere, iar sportiva a decis să rupă relația.
Fosta handbalistă a devenit cunoscută publicului larg după ce artistul a dezvăluit un mesaj pe care Alexandra i l-a transmis.
Auzi, bebe, ai idee de ce e rahatul maro? Știu că sună dubios, dar eram curioasă.”, îl întrebare bruneta.
Artistul i-a răspuns printr-o postare făcută pe blogul său.
Dacă mă cerea de bărbat, poate aveam un răspuns. Dar la chestiunea asta, recunosc, m-am blocat.”, a scris Mihai Bendeac.