„Cu el am fost și înainte, și după despărțire”. Cine e bărbatul misterios din viața Andreei Antonescu după ce i-a spus adio jurnalistului sportiv

Alex Matei 13.05.2023, 11:59

Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu nu mai formează un cuplu de câteva luni.

Cei doi au păstrat, însă, o relație apropiată și iau împreună hotărârile care o privesc pe fetița lor în vârstă de câteva luni.

În ultimele săptămâni au apărut zvonuri că Antonescu ar fi implicată într-o nouă relație, dar artista a dezmințit categoric informația. Bărbatul cu care a fost surprinsă este consultantul ei de imagine.

„Cu el am fost surprinsă și înainte, și după despărțire. Și înainte, dar și după divorțul celălalt. Este Edi, cel cu care sunt văzută peste tot. E cu mine peste tot de minimum 4 ani și jumătate. Mie îmi place să spun lucrurilor pe nume. Mi-a plăcut că mi-a ajuns pe WhatsApp știrea. Vă jur, sunteți talentați.

Aveți și chestia asta… modul ăsta de a pune lucrurile pe hârtie. Știu că n-am făcut nimic, dar dau click. Trebuie să fiu și eu la curent cu ce fac. Nu mă mai supără. Mai noi, am înțeles și lucrurile din perspectiva voastră, a jurnaliștilor. Eu gândeam prin prisma artistului. Privind și din cealaltă parte, aveți dreptate. Îmi pare rău că nu am fost pusă în situația de a vedea lucrurile și din perspectiva voastră”, a spus Andreaa Antonescu într-un interviu acordat în exclusivitate ego.ro.

„Mi-a scris pe Instagram și m-a cheat la emisiune”

Andreea a dezvăluit și cum a luat startul relația ei de iubire cu Vrînceanu. Totul a început cu un refuz de a participa la emisiunea de sport pe care jurnalistul o modera.

„Nu mă așteptam la nimic. Victor m-a contactat pe Instagram să particip la un live la Pro Sport. Am fost foarte sinceră: nu am treabă cu sportul. Știu 4 jucători: Gică Hagi, Adi Mutu, Cristi Chivu și Bănel Nicoliță, care a dat un autogol cu Real Madrid, cred. M-a forțat fratele meu să mă uit la meciul ăla, el e împătimit. Victor a tot insistat, mi-a fost rușine. Am găsit în casă un body cu sigla unei echipe de baschet, Lakers. Am intrat în emisiune la el. A fost foarte drăguț. I-am spus că pot să discut absolut orice, dar să nu mă ia pe subiecte concrete. Ne-am împrietenit.

Eu eram cu Oțelul Galați, a râs puțin de mine. Mi-a dat apoi un tricou cu Oțelul. Am fost strict amici, am rămas strict asta. Nu a existat nicio idee, nu s-a pus în discuție ceva mai mult. După, ne-am îndrăgostit. A apărut minunea vieții mele, fetița. Ce trăiesc azi, nu e ceea ce visam că voi trăi acum un an. Viața e plină de surprize și nu întotdeauna sunt cele mai frumoase. Așa a fost să fie, să ne despărțim. Se întâmplă. Comunicăm, ne sfătuim în privința copilului, suntem aproape în tot ceea ce o privește. Fetița stă și cu mine, și cu el. Încercăm să luăm toate deciziile în beneficiul mititelei noastre”, a detaliat Antonescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622