Florin Niță este portarul român al momentului, în viziunea lui Marius Șumudică.
Marius Șumudică, fostul antrenor al echipei Gaziantep, îl consideră pe Florin Niță, în vârstă de 36 de ani, drept cel mai bun portar român al în momentul de față. În plus, Șumudică îl vede pe Niță ca titular la Campionatul European din 2024.
Niță a ajuns la Gaziantep în septembrie 2023, la recomandarea lui Șumudică. Colaborarea lor a durat până în martie, când Șumudică a fost demis de clubul turc. În ciuda scurtei perioade petrecute împreună, Șumudică a fost impresionat de performanțele lui Niță.
„Niță e numărul 1 de departe. E al doilea după Muslera în Turcia. Nu există, cu tot respectul pentru Horațiu Moldovan, dar săracul nu apară. În momentul în care nu aperi, nu mai ai… Din punctul meu de vedere, Florin Niță e numărul 1. N-ai voie, apără meci de meci, are în față numai atacanți de valoare cu care se va întâlni probabil la EURO. Mi-a scos niște mingi pe la Galatasaray, am pierdut în minutul 90 la ei acasă, cu 50.000 de oameni. La Fener ne-a bătut în minutul 85, n-am văzut în viața mea.”, a declarat Șumudică pentru Fanatik.
Șumudică a lăudat și caracterul lui Niță, spunând că „Un caracter cum n-am întâlnit în viața mea. Îl iubea tot clubul, tot orașul. Să ajungi să strige un stadion întreg numele unui portar, enorm. Se termină meciul, a două zi făceam recuperare imediat. Faci recuperare mai devreme, după ce faci un efort, o faci cât mai devreme. El făcea antrenament cu cei care nu jucaseră, 100%. Când mă strângea în brațe am zis că îmi rupea oasele, n-am văzut în viața mea așa vână. Ațos, nicio accidentare”.
În comparație, Horațiu Moldovan, fost jucător la Rapid, nu a mai jucat un meci oficial din ianuarie. În acel meci, Moldovan a încasat 3 goluri de la FCU Craiova, dar Rapidul a câștigat cu 4-3. Moldovan a jucat 23 de meciuri la nivel de club în acest sezon, toate pentru Rapid, și a avut prestații excelente în campania de calificare la Euro 2024, unde a apărat în 8 din cele 10 meciuri. Pe de altă parte, Niță a jucat în 31 de meciuri în acest sezon și este unul dintre cei mai apreciați portari din prima ligă turcă.