Junior Pius (27 de ani), nigerianul care s-a făcut remarcat în tricoul celor de la Botoșani, a vorbit deschis despre faza din finalul partidei de la Ploiești, din etapa trecută, când Petrolul s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Budescu în minutul 90+9 din penalty.
Ploieștenii au obținut lovitura de pedeapsă, când nimeni nu se mai aștepta. Însuși arbitrul Szabolcs Kovacs se pregătea de final, numai că Pius s-a dus prea sus cu talpa și l-a lovit în figură pe Paul Papp. La inițiativa VAR s-a dictat penalty și gazdele au profitat.
”Nu am vorbit niciodată despre arbitri pentru că toți suntem oameni și putem greși. Sunt obișnuit să le respect deciziile. E prima dată când voi face acest lucru și nu mi-e frică să spun ceea ce am de spus.
Penalty-ul a fost acordat pentru că arbitrul l-a văzut sângerând pe jucătorul Petrolului. Nimeni nu poate fi sigur că a fost penalty.
Și dacă aș fi intervenit cu capul fotbalistul Petrolului tot ar fi sângerat”, a spus Pius, într-un interviu exclusiv acordat pentru PlaySport.
Chestionat dacă nu are și el o parte de vină, pentru că a ridicat prea mult piciorul, nigerianul, despre care s-a spus că ar fi dorit de Gigi Becali la FCSB, a replicat:
”Poate, dar capul adversarului nu a fost niciodată înaintea mea, el a venit din spatele meu. Cum aș fi putut să îl lovesc dacă a venit din spatele meu? Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, dar dezamăgirea mea e cu atât mai mare cu cât nu cred că meritam să pierdem.
Am mers la arbitru și i-am spus că nu a fost corect. Am simțit acest lucru încă de la începutul meciului nu numai în momentul penalty-ului. Sunt sigur de acest lucru. Dar eu sunt pregătit sa uit ceea ce s-a întâmplat și să merg mai departe.”
Altfel, Pius ne-a spus și ce fotbalist de top din Europa îl are drept model.
”Sunt un admirator al lui Sergio Ramos. Cred că este apărătorul perfect, îmi place să îl urmăresc, să învăț trucuri noi de la el. Poate fi dur dacă i se cere, poate fi rapid, poate rezolva totul cu acuratețe.
Întotdeauna conduce echipe în teren. E senzațional, îmi place tot ce face”, a mai spus Pius pentru PlaySport.