Cum a pierdut FCSB un „puști-minune”. Declarația incredibilă a lui Valeriu Argăseală

Radu Bordei 23.08.2021, 15:48
Cum a pierdut FCSB un „puști-minune”. Declarația incredibilă a lui Valeriu Argăseală

La 27 de ani, Claudiu Bumba a avut o carieră plină de evenimente, dar niciodată nu și-a atins potențialul pe care l-a arătat. Mijlocașul ofensiv s-a lansat la Baia Mare și a făcut pasul în fotbalul mare, la ASA Târgu Mureș. Cu toate acestea, actualul jucător de la Kisvarda putea să aibă o altă traiectorie.

Bumba a fost dorit de FCSB pe vremea când era junior. Fotbalistul să dea probe, alături de tatăl lui, la Academia bucureștenilor. A fost urmărit chiar de președintele Valeriu Argăseală. Mesajul oficialului FCSB i-a lăsat fără replică.

„Este ca o fată frumoasă de la țară fără straie”. Afirmația care i-a supărat pe Bumba și pe tatăl lui

Claudiu Bumba s-a antrenat de câteva ori cu bucureștenii, dar până la urmă nu s-a ajuns la o înțelegere. FCSB-ul nu dorea să ofere niciun ban pentru Claudiu, deși ar fi vrut să îl păstreze. Mai mult, însă, a contat atitudinea lui Valeriu Argăseală. La GSP live, fotbalistul a mărturisit că tatăl lui a fost deranjat de afirmațiile președintelui clubului lui Becali.

Vi se pare normal?! Să vină niște oameni din nord, mai liniștiți, mai calmi, să vină la București și să li se spună lucrul ăsta! Ca și cum noi nu aveam cu ce să ne îmbrăcăm, trebuia să fim numai în Nike, probabil. Mai mult, i-a spus tatălui meu că „va avea de toate, haine, de toate”. Nu cred că tata minte. A rămas fără cuvinte. În plus, nu cred că vroiau să dea bani pe noi, să venim gratis. Nu am fost de acord, așa că am plecat, a povestit Bumba

Lui Bumba nu i-a părut rău că nu a ieșit transferul. Mai ales că Gigi Becali avea să desfințeze Academia, la scurt timp. În timp ce Claudiu Bumba a făcut pasul către echipa mare de la Baia Mare, unde a și debutat la 16 ani. Transferat la ASA Târgu Mureș în 2011, mijlocașul a ratat titlul în ultima etapă a sezonului 2014-2015, tocmai în fața celor de la FCSB.

Claudiu Bumba se gândește la naționala….Ungariei. „Dacă în țara mea nu am loc, ce să fac?”

Claudiu Bumba evoluează pentru Kisvarda și recunoaște că se simte apreciat în țara vecină. Mai mult, mijlocașul lateral se gândește să își ia și cetățenia maghiară, pentru a fi eligibil pentru naționala lui Marco Rossi.

Antrenorul lor a întrebat de mine. Nu glumesc, a fost la un meci și m-a văzut. A întrebat dacă am actele în regulă, care este situația mea. Încă nu le am, dar îmi doresc să-mi iau cetățenie, a explicat fotbalistul

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622