Gigi Becali (65 ani) a prefațat duelul cu campioana României, unul în care nu concepe un alt rezultat în afara victoriei.
Farul – FCSB se dispută duminică, 17 sepembrie, de la ora 21:45, în etapa cu numărul 9 din Superliga.
Liderul din Superliga, FCSB, caută o nouă victorie în acest weekend, unul în care se deplasează pe terenul campioanei Farul Constanța. Prima ligă a României a fost întreruptă din cauza pauzei internaționale, iar echipa din capitală va fi nevoită să joace trei meciuri în interval de o săptămână: 17 septembrie (deplasare la Farul), 21 septembrie (deplasare la Hermannstadt) și 24 septembrie (deplasare la Sepsi).
Fotbaliștii pregătiți de Elias Charalambous vor avea parte de niște deplasări ce îi vor epuiza atât fizic, cât și mental, însă Gigi Becali exclude orice rezultat negativ. Legat de prima partidă, finanțatorul consideră că Farul a pierdut mult din valoare, iar acest regres este determinat și de plecarea lui Denis Alibec.
Nu știu cine e! Că e Farul, că e CFR, că e cutare, eu trebuie să-i bat! Asta dacă vreau să fiu numărul unu! Nu?! Vreau să fac ceva. Nu mai e Farul aia de atunci! Nu mai este aia de atunci! Dar Hagi tot ăla e! Alibec e o pierdere uriașă. Hagi spune că nu îl interesează împotriva cui joacă. ‘Îi batem!’.
A scos mult unt! Cât unt să aibă laptele? Că are și el unt. Scoți și dup-aia cât rămâne? Mai ales că nu mai e nici Alibec. Nu mai este Farul care a fost. Și nu că o subestimez pe Farul. Și cu Craiova când am jucat cu ei am zis că trebuie să batem.
Deci cum e Craiova e și Farul, cum e și Farul e și CFR Cluj. Pe mine mă interesează să-i batem. Gică nu spune așa? Trebuie să fim noi, să câștigăm. M-am luat și eu după el! Trebuie să-i batem pe Farul și gata.”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Pe lângă avantajul pe care trebuie să-l mențină în fața contracandidatelor CFR, Rapid și Universitatea Craiova, FCSB are de luat o revanșă în fața echipei de la malul mării.
În ultima partidă directă, disputată la Constanța, Farul s-a impus cu scorul de 3-2, un rezultat care i-a adus formației lui Gheorghe Hagi al doilea titlu din istorie. La acel meci, echipa din capitală a fost cu o mână pe trofeu, aceasta fiind în avantaj de două goluri până în minutul 42.