Cum a reacționat Marius Lăcătuș când a aflat că are foști colegi de echipă care spun că FCSB e Steaua.
Marius Lăcătuș declară, de câte ori are ocazia, că, pentru el, echipa alături de care a cucerit Cupa Campionilor Europeni este CSA Steaua, FCSB fiind o echipă nou-înființată.
Întrebat despre faptul că mai mulți foști coechipieri susțin că FCSB e Steaua, Marius Lăcătuș a mărturisit că nu este deranjat de acest aspect.
„E, Doamne ferește. Sunt colegi de-ai mei care spun că FCSB e continuatoarea Stelei, asta ce înseamnă, că trebuie să mă supăr pe ei? Cum să mă supăr pe ei?”, a declarat Marius Lăcătuș, la Digi Sport.
În ultimele zile, în rândul suporterilor CSA Steaua s-a propagat informația conform căreia clubul roș-albastru ar fi obținut o dispensă, din partea FRF, prin care i se oferă drept de promovare la finalul campionatului actual.
Însă, într-un punct de vedere oferit pentru GSP, FRF a transmis faptul că CSA Steaua nu va avea drept de promovare la finalul campionatului, având în vedere că echipa Armatei a început noul sezon de Liga 2 tot ca o societate de drept public.
„1.Federația Română de Fotbal nu a oferit nicio dispensă clubului CSA Steaua. De fapt, pentru evitarea oricărui dubiu, FRF nu poate acorda o dispensă punctuală unui anumit club (oricare ar fi acela). Așa cum am mai precizat și cu alte ocazii, orice solicitare cu privire la modificarea formei juridice, însoțită de documentele aferente, va fi analizată de Federația Română de Fotbal la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal în vigoare în acel moment.
2. Cluburile a căror formă de organizare nu permite în prezent promovarea în primul eșalon competițional sunt următoarele:
3. Imposibilitatea de promovare/participare în Liga I pentru cluburile de drept public reprezintă un impediment stabilit printr-o normă legală. Nu există nicio restricție pentru cluburile de drept public de a participa la orice altă competiție (inclusiv Liga 2 sau Cupa României) și, prin urmare, nicio posibilitate de a li se interzice câștigarea acestor competiții. Reiterăm, de asemenea, cele menționate la punctul 1 de mai sus, în situația oricăror cereri ale unor cluburi de drept public cu privire la schimbarea formei de organizare vor fi analizate la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal aplicabil în acel moment”, se arată în răspunsul FRF.