Cum, Gică, ”o singură iubire”?

Alin Buzărin / 22.06.2021, 16:43
Cum, Gică, ”o singură iubire”?

Oare în postarea sa de pe Facebook Gică Popescu vrea să ne spună că Farul e singura iubire fotbalistică a vieții sale? Sper din tot sufletul că n-am priceput cum trebuie mesajul…

Gică Popescu e președintele noului Farul care de fapt e vechiul Viitorul. Însă nu despre această fuziune vom vorbi mai la vale. Nici despre cât de strălucitor va fi farul Viitorului, nici despre cât de luminos va fi viitorul Farului. Nici măcar despre nonsensul, rezultat în urma fuziunii, ca Farul să se fi pomenit fostă campioană a României fără să fie.

Decriptarea mesajului

Ce scrie în spatele lui Gică e perfect adevărat, e impecabil, ca și vestimentația marelui fotbalist, nu doar în această fotografie, ci întotdeauna. Corecte sunt și două din cele trei elemente ale mesajului postat de el. Cele cu ”o singură echipă” și cu ”un singur brand” Problema e la ”o singură iubire”. Cum postarea s-a bucurat de peste 5.000 de like-uri în primele 5 ore de la afișarea ei, iar vizualizări a avut mult mai multe, bănuiesc că nu sunt singurul care-și pune întrebări în legătură cu iubirile fotbalistice ale lui Gică Popescu.

Despre unicitatea iubirii…

Gică Popescu a jucat pe final de carieră la Dinamo, neiubindu-i însă pe câini. A fost doar un loc de muncă. E posibil să fi fost locuri de muncă și Lecce, și Hanovra, nu e exclus ca și PSV să fi intrat în această categorie. Ca și Steaua antedecembristă, unde a stat doar o jumătate de an, pe vremea cătăniei sale. Însă Barcelona, Galatasaray și Craiova înclin să cred c-au fost mai mult decât atât. Mai ales Craiova! Poți iubi de mai multe ori, povestea cu unicitatea iubirii a cam trecut în desuetitudine, însă nu uiți niciodată prima iubire. Iar pentru Gică prima iubire a fost Craiova. Cu tot fiorul, cu toată pasiunea, cu tot răspunsul de afecțiune din partea suporterilor.

…Și despre sensurile ei

Dacă Gică a vrut să spună că e vorba despre singura iubire a suporterilor constănțeni, atunci e cauționat, iar culpabili devenim noi, cei care am priceput altceva. Însă, de regulă, în asemenea formulări încerci să fii cât se poate de explicit, mai ales atunci când invoci iubirea în frază. Nu te joci cu cuvântul ”iubire”, nu-l fluturi decât atunci când ești absolut convins că i-ai priceput toate sensurile.

Destinatarii…

Dacă autorul a dorit însă să transmită altceva decât ceea ce am încercat mai sus să credem că a vrut să spună, atunci cei mai mâhniți ar trebui să fie suporterii Craiovei, printre care n-am ascuns niciodată că mă număr. Mesajul are o semnificație în Catalunya, altă semnificație la Istanbul și cu totul alta în capitala Olteniei. Acolo, la Craiova, el doare, ca orice sentiment despre care, naiv, ai crezut că-l împărtățște și celălalt, însă te-ai convins că de fapt pe tine acel celălalt nu te-a iubit niciodată.