Cum își petrecea nopțile Ianis Hagi după accidentarea teribilă suferită. Mijlocașul a dezvăluit detalii despre perioada de recuperare

Catinca Giosanu 10.06.2022, 13:37
Cum își petrecea nopțile Ianis Hagi după accidentarea teribilă suferită. Mijlocașul a dezvăluit detalii despre perioada de recuperare

Ianis Hagi a suferit enorm în ultimele luni, după accidentarea din timpul unui meci din Cupa Scoției cu Stirling. Cum își petrecea nopțile jucătorul lui Rangers. Dezvăluiri de impact ale „Prințului”.

Ultimele informații despre accidentarea suferită de Ianis Hagi

Fiul lui Gheorghe Hagi a făcut noi dezvăluiri despre perioada de recuperare. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a povestit că a trecut prin momente de cumpănă după ce a fost accidentat.

Au fost şi momente neplăcute. Am stat şi m-am gândit la tot ce am realizat până în momentul de faţă. Am realizat că pot să fiu fericit. Drumul echipei până în finala Europa League a fost extraordinar. Când ai o asemenea accidentare, niciodată nu este uşor.

Câteodată stai singur, iar noaptea nu poţi să dormi. Sunt iubit, familia mi-a fost alături. M-au susţinut necondiţionat şi au înţeles de ce am nevoie pentru a mă recupera 100%. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs recuperarea.”, a subliniat Ianis Hagi, conform as.ro.

Când va reveni Ianis Hagi în circuit

Internaționalul român se așteaptă să mai joace fotbal cel puțin zece ani, însă mai are de tras până când va reveni pe terenul de fotbal.

Viaţa e complicată. Tot ce s-a întâmplat în viaţa mea, de când m-am apucat de fotbal, a fost înconjurat de fotbal. E ca şi cum îi iei unui copil jucăria să nu poată să facă ce iubește.

Sunt momente unde te simţi singur. Personele pe care le iubesc m-au ajutat să trec peste acest moment al vieţii. 100% voi reveni mai puternic, nu am niciun dubiu. Mă ştiu pe mine, ştiu ce persoană sunt. E important ce simţi tu şi încrederea pe care o ai în tine. Sunt sigur că voi reveni şi mai bun!”, a mai spus fiul ”Regelui”.

Cum arată genunchiul lui Ianis Hagi

Ianis Hagi le-a arătat fanilor lui cum arată genunchiul său la 4 luni de la intervenția chirurgicală suferită. Jucătorul de națională s-a ales cu o cicatrice imensă după ce a fost operat la ligamentele geninchiului.

FOTO. Au apărut imaginile cu genunchiul accidentat al lui Ianis Hagi. Mijlocașul se reface după evenimentul neplăcut
Așa arată genunchiul accidentat al lui Ianis Hagi

”Nu am avut niciodată sentimentul că voi renunţa”

Ianis Hagi a afirmat că nu știe cu exactitate cât va dura recuperarea, însă medicii estimează că el va putea evolua abia în toamnă.

Cele mai grele trei zile au fost între accidentare şi ziua în care doctorul mi-a zis exact ce am. Nu ştiam cât va dura recuperarea. A fost foarte grea perioada aia. Nu am avut niciodată sentimentul că voi renunţa. Nu mi-am pus o dată anume în cap când voi reveni. Drumul este foarte mult. Am decis, împreună cu cei de la club, să-mi împart recuperarea în mai multe stagii. Am încercat să o fac cât mai uşoară mental!”, a conchis fotbalistul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622