Cum se laudă Nicușor Dan că a transformat Arena Națională într-o locație bănoasă pentru Primăria Capitalei. Nu meciurile i-au adus o avere

Bordei Radu 24.05.2022, 08:57
Cum se laudă Nicușor Dan că a transformat Arena Națională într-o locație bănoasă pentru Primăria Capitalei. Nu meciurile i-au adus o avere

Primarul Nicușor Dan a anunțat faptul că Arena Națională a început să producă bani serioși pentru Primăria Capitalei. Edilul a prezentat unele date financiare, care arată încasările obținute în ultimul timp, de pe urma stadionului. Din fericire, festivalurile de muzică salvează situația.

Nicușor Dan se laudă cu veniturile de la Arena Națională. Care este realitatea

3.2 milioane de euro, din chirii, anunță Primarul Capitalei, dar jumătate din această sumă vine doar de la Festivalul Saga, organizat în perioada 3-5 iunie. 1,5 milioane de lei au plătit organizatorii acestuia pentru a avea la dispoziție stadionul în toată această perioadă. FCSB este un alt contribuabil important, echipa lui Gigi Becali își dispută meciurile din campionat pe cea mai mare arenă a țării.

Arena Națională aduce bani la bugetul municipalității. De la începutul anului și până acum, Primăria Capitalei a încasat 3,2 milioane de lei pentru contractele de închiriere semnate.

Cea mai mare sumă (1,5 milioane de lei) a venit de la închirierea Arenei Naționale pentru Saga Festival, care va avea loc între 3 și 5 iunie și pentru care pregătirile au început deja. Am obținut de asemenea venituri din meciuri de fotbal, concerte, conferințe sau târguri. E nevoie ca bunurile municipalității să aducă bani și dezvoltare pentru București”,  a scris primarul Nicușor Dan, pe Facebook, în urmă cu câteva zile.

Cu toate acestea, managementul arenei este mult mai deficitar decât vor să recunoască cei de la Primărie.

Cât cheltuie Primăria cu Arena Națională. Suma mică pe care trebuie să o plătească un club ca să joace pe cel mai mare stadion din țară

Conform celor de la Pressone, Primăria Capitalei a cheltuit pe 90 de milioane de lei, adică aproximativ 20 de milioane de euro, în ultimii patru ani. În toată această perioadă, din 2018 până în 2021, veniturile au fost doar de 15 milioane de lei. Doar în 2020, s-au cheltuit peste 32,6 milioane de lei cu întreținerea și administrarea Arenei Naționale. S-au plătit peste 9 milioane de lei pentru serviciile de curățenie și 3,1 milioane de lei pentru pază.

În 2021, lucrurile au stat mai bine, chiar dacă s-au cheltuit 26 de milioane pe tot ce înseamnă cheltuieli, utilități, pază, investiții etc. Este adevărat că s-au jucat și meciurile de la Euro, iar asta a însemnat venituri importante și pentru Primărie. La bugetul lcoal au venit, astfel, aproape 10 milioane de lei. Alte 2 milioane au fost obținute în urma altor evenimente organziate pe arena centrală din capitala României.

Tocmai, ca să recupereze din pierderi, Primăria a revizuit și tarifele pentru echipele care vor să joace pe fostul Lina Manoliu. Astfel, o partidă costă 13.000 de euro, bani plătiți în avans.