Mirel Rădoi nu glumește. Antrenorul vrea să schimbe lucrurile la Craiova și să scape de jucătorii pe care nu consideră că pot face performanță. De aceea, fostul selecționer a mai spus la revedere la un alt fotbalist. Acesta va merge la Cluj.
Fostul selecționer continuă să lucreze la lotul alb-albaștrilor. Ștefan Vlădoiu avea tot mai puține șanse să prindă echipa, așa că Rădoi a decis să îl trimită undeva ca să joace. Universitatea Cluj a fost interesată de un împrumut, fotbalistul a fost de acord, așa că tranzacția s-a realizat.
FC Universitatea Cluj își consolidează compartimentul defensiv, clubul nostru transferându-l pe fundașul dreapta Ștefan Vlădoiu, se arată în comunicatul celor de la U Cluj
Vlădoiu, ajuns la 23 de ani, nu a confirmat statutul de mare speranță pe care îl avea în Bănie. Nu s-a impus la echipă și acum avea și mai puține șanse să joace, după sosirea lui Sergiu Hanca. Cel mai bun sezon al său a fost 2020/2021, când a jucat de 31 de ori în tricoul Universității Craiova. Per total, a adunat 84 de apariții, un gol și 6 pase decisive în alb-albastru.
Antrenorul oltenilor speră ca meciul cu Farul să arate că eșecul cu Hermannstadt a fost doar un accident. CSU Craiova are nevoie neaapărat de puncte pentru a continua lupta pentru primele locuri. Fostul selecționer a identificat multe elemente care trebuie schimbate în jocul echipei sale.
Cred că ocupăm primul loc ca echipă, ca pase greșite neforțate. Prefer să pierd și cu un scor mai mare, dar încercând să facem ceva. De multe ori am jucat la întâmplare. Putem mult mai mult. Și adversarul a avut momentele lui de posesie pe același teren și nu avut atât de multe pase greșite. Nu am realizat absolut nimic.
Dacă a lipsit ceva la echipa asta în ultimii aia a fost constanța. Înainte de aceste partide care urmează poate fi un duș rece, să ne trezim. Aș vrea puțin mai mult curaj. Dar și curajul ăsta trebuie să vină probabil mai mult și de la mine. Împreună pierdem, împreună câștigăm, iar vinovatul numărul 1 sunt eu. Toate informațiile pleacă de la mine. Eu trebuie să analizez foarte bine. Nu aș vrea să discut despre lucrul acesta. Cu aceeași jucători am avut două victorii, nu am primit gol în două partide, a comentat Rădoi