Căpitanul naţionalei a deschis drumul spre victorie al reprezentativei cu o reuşită splendidă venită într-un moment în care tricolorii nu reuşiseseră să îşi creeze foarte multe ocazii la poarta adversă.
A fost al 14-lea gol al lui Stanciu sub tricolor, iar mai mult de jumătate dintre ele au venit cu execuţii din afara careului. La fel cum s-a întâmplat şi în minutul 22 al partidei de duminică seară. Totuşi, entuziasmul nu l-a cuprins pe decarul lui Edi Iordănescu. Stanciu atrage atenţia că nu trebuie să facem atâtea calcule din moment ce suntem doar la mâna noastră.
”E la fel cum am fost și până acum, nu s-a schimbat nimic. Mă refer la starea noastră de spirit. Suntem exact ca la începutul preliminariilor. Ne continuăm drumul, ceea ce le-am transmis în vestiar. Mai avem două meciuri de jucat și toată lumea își dorește să sărbătorească o calificare.
Nu trebuie să stăm să depindem de alte rezultate, să se încurce nu știu cine. Dacă s-a terminat 3-3 în Elveţia și nu câștigam noi, ce făceam? Am foarte multe goluri din lovitură liberă, mă bucur că am reușit să înscriu. Îmi place să șutez la poartă, o fac destul de bine, golurile sunt ca un bonus pentru mine, important e rezultatul”, a declarat fotbalistul de 30 de ani, după ultimul fluier al jocului.
Mulţumiri pentru susţinere
Stanciu a fost impresionat de atmosfera din tribune. I s-a părut că sunt mai mulţi copii decât cei prezenţi pe Arena Naţională. Sentimentul a fost copleşitor chiar şi pentru un jucător experimentat aşa cum este fotbalistul saudiţilor de la Damac.
„Minunat publicul, a fost incredibil, am încercat să vorbim între noi pe teren, dar era imposibil, parcă erau 50.000 de oameni. Au bătut tobele, au strigat, au făcut o atmosferă senzațională. Au fost zile normale, grupul e matur, știm unde vrem să ajungem.
Am tratat ultimele zile la fel ca pe cele după meciul cu Israel, când am fost supărați. Acum, cu Belarus, am simțit că am avut unul dintre cele mai bune meciuri, nu am reușit să câștigăm, am făcut-o azi”, a încheiat fotbalistul originar din Alba Iulia.