Dan Petrescu s-a arătat nemulțumit de modul în care jucătorii săi au gestionat unele faze la meciul de pe teren propriu cu Randers din grupa D a Conference League. CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, și se află pe ultimul loc al grupei, cu doar un punct obținut în primele două etape.
CFR Cluj a primit gol în urma unui corner după ce Boateng și-a scăpat din marcaj adversarul, care a reușit să înscrie cu o lovitură superbă de cap. Dan Petrescu a dezvăluit că le-a cerut jucătorilor săi să fie extrem de atenți la acest gen de faze pentru că știa că reprezintă punctul forte al echipei daneze.
Cu toate acestea, fotbaliștii campioanei au fost destul de superficiali la acea fază. Fapt ce a declanșat furia „Bursucului”. Totodată, Petrescu a ținut să sublinieze problemele de lot cu care s-a confruntat înaintea acestei partide.
În final, antrenorul CFR-ului a reiterat faptul că echipa sa va avea în continuare săptămâni foarte grele. Cât timp va evolua în două competiții, campionatul intern și Conference League.
E clar că înainte de meci voiam să câștigăm. Ați văzut cum a decurs în prima repriză, fază fixă la care ei sunt specialiști. Am făcut azi dimineață de zece ori același corner.
Nu am reușit să-l marcăm pe cel care a înscris. Cred că din cornerul ăsta au marcat cel puțin patru goluri în campionat. L-am lucrat și azi dimineață. Dacă la 1-1 marcam, era extraordinar.
Ținând cont că am fost conduși, trebuie să ne mulțumim cu un punct. Și alții ne studiază pe noi, noi oricum marcam. Cred că echipa s-a bătut foarte bine în repriza a doua.
Noi venim după multe probleme, Debeljuh a intrat după foate mult timp, Alibec nu mai zic. Ștefan a jucat primul meci în cupele europene. Rodriguez are voie să joace doar în Europa.
Culio a intrat foarte bine, știam că dacă va intra fresh Costache va reuși să schimbe ceva. Mă bucur foarte mult pentru Petrila. Dacă-i aveam pe Omrani, Debeljuh și Alibec 100%, altfel arăta jocul.
Nu ai ce să le reproșezi foarte mult, au dat maximum. Ne va fi în continuare greu pe două fronturi, dar trebuie să facem față”, a declarat Dan Petrescu după meci pentru sport.ro.
Pentru CFR Cluj urmează dubla cu AZ Alkmaar, liderul din acest moment al grupei D din Conference League. Formația olandeză a trecut de cehii de la Jablonec cu scorul de 1-0 după ce în prima etapă terminase la egalitate, scor 2-2, pe terenul celor de la Randers.
Colaj Foto : Fasui Alin Andrei