Dan Petrescu i-a dat mesaj lui Hagi după derapajul de la meciul CFR Cluj – Farul. “Ne e greu să percepem”

Bogdan Solomon 30.05.2023, 23:58
Dan Petrescu i-a dat mesaj lui Hagi după derapajul de la meciul CFR Cluj – Farul. “Ne e greu să percepem”

Dan Petrescu a revenit la sentimente mai bune față de Gică Hagi după derapajul din ultimul meci al playoff-ului, pierdut de CFR Cluj în fața Farului, scor 1-2. Acesta i-a transmis un mesaj „Regelui”.

Dan Petrescu s-a revanșat după derapajul de la meciul CFR Cluj – Farul. I-a dat mesaj lui Gică Hagi

Imediat după fluierul final al partidei, tehnicianul fostei campioane a pătruns pe teren pentru a-și vărsa nervii pe jucătorii și staff-ul formației oaspete. Nu a scăpat nici măcar Hagi, de care îl leagă o veche prietenie. Motivul? „Marinarii” au mers în Gruia cu gândul să obțină victoria – ceea ce au și reușit – , chiar dacă primiseră deja medaliile și trofeul de campioni.

Cristi Balaj a dezvăluit că Petrescu a conștientizat ulterior că a făcut o mare greșeală și i-a transmis un mesaj fostului său coleg din Generația de Aur. La fel a procedat și cu Zoltan Iașko, directorul sportiv al grupării de la malul Mării Negre, cu care a avut, de asemenea, un schimb dur de replici pe gazon.

„Am vorbit cu Dan, mi-a spus că le-a trimis mesaje lui Zoli Iașko, lui Gică Hagi, a și vorbit cu ei la telefon. Relația pe care Dan o are cu Gică Popescu și cu Gică Hagi nouă ne e greu să o percepem, e la un nivel superior. În fotbal, există profesionalism și felicit Farul Constanța nu doar pentru că a câștigat campionatul, ci și pentru că a tratat competiția cu seriozitate”, a declarat președintele celor de la CFR Cluj.

„Bursucul” își va prezenta public scuzele pentru acel derapaj

Dan Petrescu nu se va rezuma, însă, doar la aceste mesaje pentru derapajul de la finalul meciului din ultima etapă, ci își va prezenta public scuzele. Se va întâmpla chiar în cadrul conferinței premergătoare duelului cu FCU Craiova din barajul pentru un loc în preliminariile Conference League.

Potrivit lui Cristi Balaj, „Bursucul” a avut acea ieșire fiindcă nu a putut digera foarte ușor înfrângerea care îi poate scoate echipa din calculele pentru Europa. Principala contracandidată, Universitatea Craiova, nu a reușit să obțină, însă, toate cele trei puncte cu Sepsi, care venea după câștigarea Cupei României.

„Dan Petrescu dorește să-și prezinte scuzele și va aborda acest subiect. El este diferit față de cum îl vedeți la televizor. Acum, e un Dan Petrescu diferit față de cel pe care l-am găsit la CFR. Este extenuat.

Acceptă mai greu să piardă, de-asta a avut atâtea performanțe ca jucător și ca antrenor. El rămâne același antrenor pe care îl cunoașteți”, a mai spus oficialul echipei din Gruia.

Urmăriți Playsport.ro și pe