Dan Petrescu a vorbit înaintea ultimei etape din play-off-ul Superligii, atunci când o va întâlni pe deja campioana FCSB.
Antrenorul clujenilor a subliniat faptul că sezonul a fost unul ”excelent” pentru echipa sa, care a jucat, potrivit lui, ”cel mai frumos fotbal”.
”(n.r. cum vă mai simţiţi? Cum merge tratamentul?) Dacă sunt aici, înseamnă că merge bine. Sper în continuare să meargă bine.
(n.r. aţi ţinut să fiţi la ultimul meci al sezonului, acasă, în faţa fanilor) A fost un sezon greu, în opinia mea, nu fantastic, dar excelent. Cu multe suişuri sau coborâşuri. Jucătorii au făcut un lucru extraordinar, merită felicitări.
De departe cea mai spectaculoasă echipă, am marcat 86 de goluri în campionat şi în Cupă. Cel mai frumos fotbal l-a jucat clar CFR-ul, asta e părerea mea. Fiecare zice ce vrea.
Să schimbi 11 jucători, băieţii ăştia chiar merită felicitări. Şi în cupele europene, s-a spus că meciul cu Pafos a fost un dezastru. Nu are cum să fie un dezastru când o echipă are buget 50 de milioane, iar cealaltă 10 milioane”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă.
Datorită faptului că CFR Cluj a câştigat Cupa României, va juca în preliminariile Europa League. În campionat, va termina pe locul 2, după campioana FCSB.