Dan Petrescu e deja istorie la CFR. Chiar dacă mai avea un contract valabil pentru încă un an de zile, până în vara lui 2024, cel poreclit „Bursucul” a ajuns la o înţelegere amiabilă cu patronul Nelu Varga. După o discuţie hotărâtoare cu Petrescu, Varga a renunţat la clauza de reziliere în valoare de 400.000 de euro.
„Super Dan” nu a stat mult timp fără echipă. Acesta a semnat cu sud-coreenii de la Jeonbuk şi susţine că avea nevoie de o nouă provocare în cariera sa. Sezonul recent încheiat din Superligă i-a lăsat un gust amar fostului fundaş lateral al lui Chelsea, care crede că alb-vişiniii ar fi putut să rămână în lupta pentru titlu până la final, dacă nu ar fi intervenit erorile de arbitraj.
Aveam nevoie de o provocare nouă. Nu poţi să iei campionatul în fiecare an, nu există echipe care fac asta. Au fost multe probleme, meciuri, greşeli de arbitraj. Cred că dacă erau arbitrajele corecte puteam să ne batem la titlu până în ultima etapă. Eu zic că n-a fost un sezon ratat, dar cum multe probleme. Nu cred am ce să-mi reproşez”, a fost prima reacţie a lui Petrescu, la Orange Sport, după ce s-a despărţit de CFR.
„Bursucul” pune deja presiune pe succesorul său, italianul Andrea Mardorlini, şi spune că va fi greu pentru acesta să egaleze peformanţele atinse de gruparea din Gruia sub conducerea sa. Petrescu aminteşte de rezultatele înregistrate de alb-vişinii în cupele europene şi apară stilul său defensiv de joc.
E greu să vină cineva la CFR și să mai facă ce am făcut eu. Asta e realitatea, chiar dacă îi supără pe unii. Dacă am bătut Rennes, Slavia, Lazio a fost datorită stilului nostru”, a explicat Dan Petrescu.
Chiar dacă a fost, de mai multe ori, criticat pentru abordarea sa tactică ultra-defensivă şi pentru fotbalul mai puţin spectaculos etalat, „Super Dan” afirmă răspicat că acest stil a adus succese greu de egalat.
Să vedem o echipă de la noi care joacă frumos și care a făcut ceva în Europa. Mai contează stilul? Noi am jucat în play-off, dar am avut probleme cu arbitrul. Am plecat în termeni buni de la club. M-am înțeles bine cu patronul, cu fanii, cu jucătorii”, a mai completat Petrescu.