”Dan Petrescu va fi noul antrenor!” Echipa din Asia care anunță transferul. Când are primul meci programat

Alex Matei 30.05.2023, 11:27
”Dan Petrescu va fi noul antrenor!” Echipa din Asia care anunță transferul. Când are primul meci programat

Dan Petrescu (55 de ani) pare ca și plecat de la CFR Cluj.

Dan Petrescu, antrenor la Jeounbuk?

Mai mult, antrenorul se pare că s-ar fi înțeles deja cu Jeounbuk, din Coreea de Sud.

”Dan Petrescu va fi noul antrenor al celor de la Jeonbuk. Actualul tehnician al lui CFR Cluj e așteptat să semneze imediat ce va primi permisul de muncă în Coreea de Sud.

Prima sa apariție pe bancă va fi la meciul cu Gangwon, de pe 11 iunie”, a scris Dario Focardi, specialist în fotbalul din Asia, susținut și de mai multe publicații din Asia.

Dacă se va concretiza, Dan Petrescu ar deveni singurul antrenor străin din prima ligă sud-coreeană.

Dezvăluiri din anturajul lui Dan Petrescu după derapajul verbal. ”Și-a pierdut mulți dintre apropiați. Știu foarte multe”

Dan Petrescu (55 de ani) este protagonistul unui scandal uriaș care a umbrit finalul de sezon din Superliga.

Antrenorul celor de la CFR Cluj a avut o reacție total neașteptată după înfrângerea cu Farul, scor 1-2, din Gruia. ”Bursucul” a fost acuzat că i-a înjurat pe unii dintre oficialii campioanei, printre care și Zoli Iașko, și că i-a certat pe elevii lui Gică Hagi de faptul că și-ar fi apărat corect șansele în acest meci.

Reacția antrenorului a iscat foarte multe comentarii. Daniel Stanciu, directorul executiv al celor de la FC Argeș, echipă care va lupta cu Dinamo pentru un loc în Superliga, ediția viitoare, susține că Petrescu este din ce în ce mai singur. Totul, din cauza atitudinii sale din ultima vreme.

”Știu foarte multe. Și-a pierdut mulți dintre apropiați. S-a schimbat foarte mult. Vorbesc și din punct de vedere profesional. Prin felul lui de a gândi i-a îndepărtat de lângă el. Este un moment foarte dificil și pentru el, și pentru club”, a spus Stanciu, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe