Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale: “Eu nu prea mă înșel la portari. Este extraordinar”

Gabriel Peneș / 16.05.2021, 18:06
Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale: “Eu nu prea mă înșel la portari. Este extraordinar”

Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale: “Eu nu prea mă înșel la portari. Este extraordinar”, a declarat președintele celor de la Astra Giurgiu. Fostul goalkeeper al tricolorilor pariază pe calitățile unui tânăr de 20 de ani.

Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale

România pare să nu ducă lipsă de goalkeeperi. Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale. Deocamdată, buturile tricolorilor îl au ca titular pe Florin Niță, jucătorul lui Sparta Praga. Dar, la 33 de ani, Niță nu mai are foarte mulți ani înainte. În plus, o accidentare poate surveni oricând. Prima rezervă pare a fi David Lazăr, de la Astra Giurgiu. Și Lazăr are 29 de ani și, deocamdată, este accidentat.

Următorul la rând ar fi Ionuț Radu, care tocmai a câștigat titlul în Italia, cu Inter Milano. Dar portarul de 23 de ani a prins primul meci ca titular în echipa lui Conte după mai bine de 1 an de stat pe banca de rezerve. Oricum, Radu se regăsește, ca și Niță, pe lista preliminară a stranierilor pentru meciurile amicale cu Georgia și Anglia, din 2 și 6 iunie.

Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale: “Eu nu prea mă înșel la portari. Este extraordinar”
Dani Coman a identificat viitorul portar al echipei naționale. Mihai Popa este actualul titular de la Astra Giurgiu/Sursa foto: telekomsport.ro

“Eu nu prea mă înșel la portari. Este extraordinar”

Tot în „curtea” Astrei se află și portarul pe care Dani Coman îl vede ca viitor titular al naționalei. Este vorba de Mihai Popa (20 de ani). Popa a devenit eroul echipei giurgiuvene după ce a apărat două lovituri de la 11 metri executate de dinamovistul Mihaiu în semifinala de cupă. Astra s-a calificat în finala Cupei României, ce va avea loc pe 22 mai, la Ploiești, contra celor de la U Craiova. Mihai Popa a devenit titularul porții astralilor după ce David Lazăr s-a accidentat. Oricum, Lazăr va trece din sezonul viitor la clubul din Bănie.

Eu îl cunosc pe Popică (nr – Mihai Popa). Îl cunosc de mult timp, e un copil senzaţional şi eu nu prea mă înşel la portari. Veţi vedea că va ajunge un portar de echipa naţională. Putea să-l mai întoarcă de şapte ori (nr – penalty-ul ratat de Mihaiu în semifinalele Cupei României), că tot o apăra”, a declarat Dani Coman după meciul cu Dinamo, conform telekomsport.ro.

Și Eugen Neagoe, actualul antrenor de la Hermannstadt l-a lăudat pe Popa când era la cîrna echipei din Giurgiu, sezonul trecut.

Mihai Popa este un portar foarte tânăr, foarte talentat, are toată încrederea noastră, a colegilor. El are calități foarte bune, extraordinare și un viitor frumos”, a spus Eugen Neagoe, la acea vreme, el ducând-o pe Astra până în play-off, spre deosebire de situația din acest an.