Dani Coman, mesaj tranșant după eșecul cu Universitatea Craiova: „Nu suntem în lipsă de formă, aceasta este valoarea lotului pe care îl avem”

PLAYSPORT 22.11.2025, 12:11
Dani Coman, mesaj tranșant după eșecul cu Universitatea Craiova: „Nu suntem în lipsă de formă, aceasta este valoarea lotului pe care îl avem”

Dani Coman, prima reacţie după eşecul cu Universitatea Craiova

„Nu ştiu dacă era mai corect un egal. Au fost mai buni decât noi la toate capitolele. Deci a câştigat echipa mai valoroasă astăzi.

Suntem o echipă nou-promovată, ne ştim limitele. Ştim unde ne aflăm, ştim ce lipsuri avem. Nu suntem în lipsă de formă, aceasta este valoarea lotului pe care îl avem. Nu ne putem compara cu Craiova, cu Rapid, dar muncim în continuare, vom creşte şi ne vom lupta la un moment dat şi cu echipele mari.

Să rămânem în prima ligă şi apoi să vorbim de play-off. Se poate întâmpla orice, orice echipă care ajunge în play-out se va lupta pentru evitarea retrogradării.

Nici nu mai are importanţă că s-a pierdut acest meci, după acel deces. Am pierdut un om drag nouă, pe nea Tomiţă. Asta este durerea mea, nu că am pierdut un meci, că vom mai pierde meciuri, nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai frumoşi! Dar oameni ca nea Tomiţă mai rar găsim. Trebuie să avem un buget ca să putem face performanţă”, a spus Dani Coman.

FC Argeş –  Universitatea Craiova 1-2

La Mioveni, Al Hamlawi a reluat peste poartă în minutul 28, la o ieşire greşită a lui Straton, însă cinci minute mai târziu Etim i-a pasat lui Baiaram şi acesta a deschis  scorul cu ceva noroc, din a doua încercare. Oaspeţii au condus doar şase minute, pentru că Ricardo Matos a înscris cu călcâiul şi a pus pe tabelă un rezultat egal, 1-1.

Oaspeţii au intrat însă în avantaj la cabine, după golul lui Etim, din minutul 43.Oltenii au mai ratat prin Baiaram (min. 52) şi Mekvabishvili (min. 55), iar piteştenii au replicat prin lovitura de cap a lui Bettaieb, respinsă de Isenko, în minutul 56. Gazdele au încercat să înscrie golul egalizato, dar nu au reuşit şi FC Argeş – Universitatea Craiova a fost 1-2.

Filipe Coelho debutează cu o victorie pe banca Universităţii, care este a treia în clasament, cu 32 de puncte. FC Argeş este pe locul 5, cu 27 de puncte.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622