Darius Olaru, la pământ după ce FCSB a remizat cu U Cluj.
FCSB și U Cluj au remizat, 0-0, în etapa a 26-a din Superliga. U Cluj a beneficiat de un penalty, însă Ștefan Târnovanu a păstrat intactă poarta FCSB-ului.
Darius Olaru s-a declarat dezamăgit pentru faptul că FCSB nu a reușit să marcheze și a ratat două puncte, la Cluj.
„O partidă foarte dificilă. Știam că ne va aștepta un meci greu. Din păcate, n-am reușit să marcăm. Încă două puncte pierdute, dar trebuie să mergem acasă știind că ne va aștepta un meci la fel de dificil.
Normal, sunt dezamăgit. N-am jucat neapărat vârf, am pregătit la antrenament să coborăm mai mult între linii eu și Alhassan. Universitatea cred că are echipă bună. Dacă avea un teren mai calitativ, cred că strângea mai multe puncte acasă”, a declarat Darius Olaru, la finalul partidei cu U Cluj.