Gigi Becali (64 de ani) a achitat și ultimii bani datorați celor de la FC Botoșani în schimbul transferului lui Joyskim Dawa.
Gigi Becali a pus punct unei noi afaceri cu Valeriu Iftime. Patronul FCSB a plătit și ultimii bani datorați celor de la Botoșani în schimbul lui Joyskim Dawa. Fundașul rămâne unul dintre favoriții omului de afaceri, deși aproape că nu există partidă fără gafe din partea sa. Camerunezul este titular și în deplasarea din Belgia, unde echipa lui Nicolae Dică își joacă ultima șansă în grupele Conference League.
Cu cât gafează mai mult, cu atât este mai apărat de Gigi Becali. Dawa pare că a tras biletul norocos, după transferul la FCSB. Fundașul este titular în Conference League, cu Anderlecht, deși a greșit și cu Sepsi.
Iar semnalul lui Gigi Becali către banca tehnică este același ca până acum. Potrivit ProSport, latifundiarul a plătit și ultima tranșă de bani în contul fotbalistului, semn că încă nu și-a pierdut încrederea în potențialul camerunezului.
Conform sursei sus amintite, FCSB a mai achitat un rest de 50 de mii de euro în contul lui Dawa. Datoria către Botoșani a reprezentat o „coadă” aferentă calificării în Conference League. Omul de afaceri i-ar fi cerut lui Valeriu Iftime să îl mai păsuiască până când banii vor veni de la UEFA. În cele din urmă, Becali a decis să nu mai aștepte și a stins datoria. Suma dee transfer a lui Dawa la FCSB se ridică, astfel, la 350 de mii de euro.
Despre datoria lui Gigi Becali în ceea ce privește transferul lui Dawa a vorbit și Valeriu Iftime, cu ceva timp în urmă.
„E un «fes» de bani, nu chiar o «căciulă». Vor mai veni niște bani care ne ajută, orice ban câștigat în fotbal ajută. Până la urmă, ăsta este și sensul nostru, ca fotbalul să producă bani, să scadă aportul pe care-l facem noi lună de lună. Nu suntem în cea mai bună formă, am pierdut foarte mulți bani cu Chindriș, care a plecat de la noi cu 25.000 de euro”, a comentat omul de afaceri din Botoșani.
„Eu sunt foarte mulțumit de fundașii centrali. Spun că sunt mulțumit de amândoi. A, că trebuie să mai exerseze puțin la jocul cu piciorul, aia face antrenorul. E adevărat, e mai greu dar sunt mulțumit. De Dawa sunt foarte mulțumit!”, a declarat Gigi Becali.
„El este un jucător agresiv în general, cu talie, care are forță și are momente de joc când atacă decisiv. Trebuie să lucrăm la acest capitol”, a spus Nicolae Dică, despre fundașul FCSB.