Impresionat de o cauză umanitară, David Popovici și-a donat echipamentul de campion mondial cu care a participat la Budapesta, iar în acest mod a reușit să facă fericite patru suflete. Casca și ochelarii lui Popovici au fost înrămate într-un tablou, pe care noua stea a înotului mondial l-a semnat.
Echipamentul de campion mondial al lui David Popovici, în care puștiul de doar 17 ani a cucerit aurul în probele de 100 metri, respectiv 200 metri liber, a fost donat în scop caritabil.
În intervalul 17 iunie – 3 iulie 2022, Popovici a concurat la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, unde România a terminat pe locul 7 în clasamentul medaliilor.
Țara noastră s-a ales cu două medalii de aur, grație performanțelor reușite de David Popovici în probele menționate anterior.
Imediat după încheierea competiției, Popovici și-a donat echipamentul folosit pentru o cauză caritabilă, susținută de fundația „Hope and Homes for Children”. Scopul a fost strângerea unei sume de bani pentru a o ajuta pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj de juniori. Aceasta se luptă în prezent cu o boală grea, este mamă a trei copii cu vârste între 4 și 8 ani și nu are unde să locuiască împreună cu fetița și cei doi băieți.
Echipamentul lui David Popovici a fost introdus într-o tombolă și în doar o lună a strâns aproximativ 2650 de donații, din care s-au adunat peste 40.000 de euro. Banii vor fi folosiți la consolidarea unei case pentru Florentina Filipovici, în timp ce donatorii vor participa la o tragere la sorți unde vor putea câștiga echipamentul lui David Popovici.

Robert Ion, care ocupă funcția de Director de Fundraising și Comunicare în cadrul fundației „Hope and Homes for Children”, a oferit o primă reacție:
„Acum, cea mai mare dorință a Florentinei se va îndeplini datorită ajutorului primit de la David și de la atâția oameni cu inimă mare – va putea trăi în siguranță împreună cu copiii ei.
Îți mulțumim, David, pentru că am putut, împreună, să construim una dintre cele mai de succes campanii umanitare de pe platforma Galantom! Le suntem recunoscători donatorilor care au făcut posibilă, într-un timp record, strângerea sumei care să-i asigure Florentinei și familiei ei un viitor liniștit”, a declarat Robert Ion, prin intermediul unui comunicat de presă.
Fundația „Hope and Homes for Children” a pus bazele unei noi case pentru Florentina Filipovici încă din această primăvară, iar acum, mulțumită banilor strânși cu ajutorul lui David Popovici, aceasta va putea fi mobilată și pusă la punct pentru a putea fi locuită.
Fosta vicecampioană mondială la canotaj de juniori locuiește în satul ei natal din județul Suceava.
Un nou record semnat de David Popovici. Intră, din acest moment, într-o galerie selectă. Foto.