Fostul mare atacant al Stelei a fost luat în vizor de liderul fanilor FCSB care l-a interpelat după ce expertul tv a fost prezent la meciul dintre „militari” şi Poli Iaşi, din Liga 2.
Acesta a fost pe stadion alături de alte glorii ale clubului din Ghencea, preocupate de soarta grupării susţinute de MApN. Ilie Dumitrescu a fost antrenor la FCSB în urmă cu mai bine de 10 ani. Iar Gheorghe Mustaţă a vrut să îi reamintească un detaliu fostului internaţional.
„Mister, așa cum ți se place să ți se spună, la ce echipă ai antrenat tu? La asta a lui Chipirliu? Ai uitat ce ne-ai spus nouă la suporteri în Ghencea atunci când ai semnat cu Steaua? Apropo, cu ce echipă ai semnat atunci? Ne-ai zis că ai venit să antrenezi fără bani la Steaua, nu? Ne-ai zis numele Steaua sau nu?
Vă urmărim și noi pe voi la televizor și chiar unii dintre voi ați început să ne dezamăgiți crunt de tot. Însă, Mister, așa cum îi tot place să i se spună, are reacția asta față de noi deoarece el s-a certat cu Gigi Becali. Iar cam toți care se ceartă cu Gigi Becali ne zic nouă acum FCSB și uită pe la ce echipă au antrenat”, a fost intervenţia lui Mustață, pentru ProSport.
Acesta nu a fost deloc deranjat de prezenţa celorlalte nume mari ale istoriei Stelei la meciul rivalilor din Ghencea. Costel Gâlcă, Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș, Gabi Balint, Ștefan Iovan sau George Ogăraru au văzut pe viu jocul elevilor lui Daniel Opriţa din playoff.
„Noi îi vom respecta mereu pe acești oameni și nu o să ne vedeți vreodată că îi vom înjura. Nu e rău că se întâlnesc între ei, e chiar foarte bine și sunt liberi să meargă la ce meciuri doresc dânșii. Însă, e treaba lor că ei aleg să se ducă la meciuri unde asistența e cum e, adică stadionul gol, nu e problema noastră.
E treaba lor cum, dar și cu cine își asociază imaginea. Însă, unii au rămas totuși corecți, mă refer la un Miodrag Belodedici sau Helmuth Duckadam, iar alții au început să declare ceea ce tot declară în ultima perioadă”, a mai adăugat liderul fanilor vicecampioanei.