De ce nu vine încă verdictul în scandalul de dopaj al Simonei Halep

Alex Vartolomei 17.08.2023, 20:52
De ce nu vine încă verdictul în scandalul de dopaj al Simonei Halep

Decizia în privința cazului de dopaj care o vizează pe Simona Halep (31 de ani) încă nu a fost anunțată.

Din punctul de vedere al regulamentului, întârzierea nu este însă neapărat neobișnuită și există acoperire pentru termenul prelungit acordat deliberării.

Simona Halep a fost depistată pozitiv cu substanța roxadustat după confruntarea din primul tur de la US Open 2022, contra ucrainencei Daria Snigur. Partida s-a disputat pe 29 august și a fost pierdută de reprezentata României (2-6, 6-0, 4-6).

Ulterior, anunțul oficial al supendării provizorii a fost transmis în data de 7 octombrie, apoi a mai fost adăugată o nouă acuzație de dopaj în data de 19 mai 2023. În baza celui de-al doilea raport, investigația s-a bazat pe iregularități identifcate în pașaportul biologic al jucătoarei, iar examinarea a fost efectuată de către un grup independenț de experți.

În urma comunicării deciziei de suspendare, Simona Halep a oferit justificări publice oficiale pentru a-și susține nevinovăția. Într-un interviu acordat pentru Tennis Majors, tenismena de 31 de ani solicita să fie audiată pentru prezentarea problelor găsite de experții pe care i-a angajat. Astfel, ar fi putut demonstra că substanța interzisă a fost identificată în organismul ei din cauza unei contaminări accidentale.

Cât mai durează calvarul lui Halep?

Situația a devenit mai complicată după apariția acuzației suplimentare, deoarece audierea inițială a fost amânată și tot cazul s-a reconfigurat. Nicole Sapstead, senior director la ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a oferit următoarea declarație după amânarea audierii:

„Înțelegem că anunțul adaugă complexitate unei situații care are deja un profil înalt. În cadrul acestui proces, am rămas dedicați ideii de a interacționa cu doamna Halep într-un mod empatic, eficient și rezonabil ca timp”.

Audierea s-a desfășurat pe 28 și 29 iunie, la Londra, unde se află sediul tribunalului independent Sports Resolutions. Din momentul suspendăării fostului număr 1 mondial au trecut deja 10 luni,

La data audierilor, în finalul lui iunie, se propusese un termen pentru comunicarea unui verdict estimat la două săptămâni sau maximum o lună. De atunci, însă, au trecut 49 de zile și încă nu s-a comunicat o decizie.

Conform surselor GSP, încă nu există în acest moment explicații în privința întârzierii deciziei, dar nu este o perioadă de așteptare neobișnuită, durata prelungită fiind acoperită de regulament.

„Nu avem nicio explicație. Știm doar că se întâmplă și la Curtea de Arbitraj Sportiv. Nu este ceva neobișnuit și nu avem ce să explicăm din punct de vedere juridic. Regulamentul le permite”, a notat ziarul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622