De la Academia „Gheorghe Hagi”, direct la FC Barcelona! Pierdere mare pentru „Rege”

Mihai Cheles / 19.07.2021, 18:45
De la Academia „Gheorghe Hagi”, direct la FC Barcelona! Pierdere mare pentru „Rege”

Numele său nu spune foarte multe lucruri în România, însă pentru academia lui Gheorghe Hagi a fost un personaj care şi-a pus amprenta asupra filozofiei „Regelui”. Pere Romeu a fost unul dintre asistenţii lui Ruben de la Barrera la Viitorul Constanţa, a lucrat foarte mult cu tinerii jucători de la club, însă ruptura de antrenorul spaniol a însemnat şi încheierea colaborării cu acesta.

De la Academia „Gheorghe Hagi”, direct la FC Barcelona! Pierdere mare pentru „Rege”

Echipa feminină a Barcelonei este, în acest moment, cea mai puternică formaţie din lume. În sezonul trecut, Barca Femeni a cucerit titlul şi Cupa în Spania, dar şi trofeul Ligii Campionilor. Cu toate acestea, Lluis Cortes a fost înlocuit cu Jonatan Giraldez.

La scurt timp, Giraldez a început să-şi construiască staff-ul, iar în fruntea listei a fost pus antrenorul Pere Romeu, rămas liber de contract după aventura de la Viitorul Constanţa. Oferta a fost făcută, iar tânărul antrenor nu a stat pe gânduri!

Pere Romeu a mai lucrat la Barcelona, în cadrul academiei „La Masia”, timp de trei ani. A fost secundul lui Sergi Milla,  la echipele de juniori – generaţia 2004, fiind unul dintre cei care i-a descoperit pe Ilias Akhomach, Gavi sau Angel Alarcon, trei dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti spanioli, consideraţi următoarele staruri ale fotbalului mondial.

Pere Romeu a ajuns în România, la cererea lui Ruben de la Barrera. Lucrurile nu au mers aşa cum trebuiau, de la Barrera a fost îndepărtat, iar, rând pe rând, oamenii din staff-ul său au părăsit şi ei clubul.

De la Academia
De la Academia „Gheorghe Hagi”, direct la FC Barcelona! Pierdere mare pentru „Rege”

Un alt om din staff a părăsit echipa lui Gică Hagi

De asemenea, un alt spaniol important a plecat de Viitorul Constanţa, transformată acum în Farul Constanţa. Este vorba de Bori Moreno, fost antrenor, devenit între timp analist tactic şi care a ocupat funcţia de director de metodologie la Viitorul Constanţa, în ultimii doi ani.

Bori Moreno a decis să întrerupă colaborarea cu Gheorghe Hagi din dorinţa de a reveni în antrenorat. Acesta a semnat cu o echipă puternică din prima ligă a Andorrei, Atletic Club Escaldes.

„La Viitorul,  datoria mea a fost să-i învăţ pe antrenori, să facă rapoarte de jucători, cum să-i recruteze. Cred că am făcut o treabă bună. Am avut un contract de doi ani, însă a venit pandemia de coronavirus. Ne-au spus că veniturile au scăzut aşa că ne-a redus contractele la jumătate. Nu aveam altă alternativă. Am avut opţiuni, precum Lugo, dar condiţiile nu erau bune. În România, există puţine echipe care au cu adevărat un proiect sportiv, o bază, obiective în funcţie de rezultate. Filozofia academiei este clară – dezvoltă jucătorii pentru a-i îmbunătăţi şi a-i transfera. Nu este ca-n alte locuri”, a declarat Bori Moreno, în presa din Spania.