Marius Baciu a revenit în antrenorat și a fost prezentat oficial drept noul tehnician al celor de la FCSB. Anunțul a fost făcut chiar de patronul clubului, Gigi Becali, care a dezvăluit că fostul analist a semnat un contract valabil pe un sezon cu formația „roș-albastră”.
„L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an. Mâine dimineaţă se prezintă la antrenament şi dăm drumul la treabă”, a transmis Gigi Becali, la Fanatik.
Marius Baciu şi-a început cariera de antrenor în 2009, la Voinţa Sibiu, echipa din oraşul său natal. De-a lungul timpului, fostul fundaş le-a mai pregătit pe Pandurii, Unirea Alba Iulia, Şimleu Silvaniei, CSMS Iaşi, Gauss Bacău, Academica Clinceni, Concordia Chiajna, Juventus Bucureşti şi Turris Turnu Măgurele. În zona Golfului, tehnicianul a avut experienţe la Sohar, Al-Taqadom, Al-Arabi şi Al-Nahdah.
Ultima aventură a lui Baciu pe banca tehnică a avut loc în urmă cu trei ani, la Al-Nahdah. În cariera de jucător, acesta a purtat banderola de căpitan la Steaua Bucureşti şi a mai evoluat pentru Inter Sibiu, Gaz Metan Mediaş, Lille, RW Oberhausen, Panserraikos, Oţelul Galaţi şi U Cluj, înainte de a se retrage în 2008.
În ultimele săptămâni, Gigi Becali a negociat cu Elias Charalambous pentru revenirea acestuia la FCSB, însă antrenorul cipriot nu s-a arătat convins să accepte imediat oferta. Charalambous era dispus să revină la formaţia „roş-albastră” abia din vară.