Decăderea lui Jose Mourinho în cifre. Portughezul e doar o umbră a celui poreclit „The Special One”

Radu Bordei 09.11.2021, 23:17
Decăderea lui Jose Mourinho în cifre. Portughezul e doar o umbră a celui poreclit „The Special One”

„The Special One” nu mai pare să fie antrenorul care uimea o lume întreagă. Portughezul care a reușit câteva performanțe istorice și a oferit multe momente memorabile, nu mai pare să țină pasul cu evoluția fotbalului. Mourinho nu mai este o garanție a succesului.

Fanii Romei erau fericiți când au aflat că The Special One va fi noul antrenor al echipei. Sperau ca acesta să își recâștige magia, înapoi în Serie A, dar acest lucru pare tot mai puțin probabil. Iar după un start bun de sezon, Roma pare să fi intrat în criză.

The Special One nu mai sperie pe nimeni. Roma pare deja ieșită din lupta pentru titlu

Este adevărat că patronii americani nu au pus obiectiv titlul, din primul sezon. Mourinho trebuie să ducă echipa în Liga Campionilor, în acest sezon, iar deocamdată este în grafic. Capitolinii ocupă locul 4, dar nu au decât o victorie în ultimele 7 partide. Iar Milan și Napoli au deja un avans de 12 puncte. Cu Juventus, Inter și Atalanta implicate în lupta pentru primele 4 locuri, Mourinho are nevoie să își regăsească inspirația.

Deocamdată acest lucru pare departe. Conform ziariștilor italieni, Roma are cel mai slab start de sezon din ultimii 7 ani, deși dispun de antrenorul cel mai titrat. Iar portughezul a beneficiat și de 90 de milioane de euro, pentru transferuri. Chiar și așa, antrenorul s-a plâns de multe ori de calitatea lotului, mai ales după rezultatele rușinoase, din Europa. De aceea, fanii și conducerea nu mai par convinși că portughezul este cea mai bună alegere. Specialiștii consideră că The Special One este favorit la demitere. 

Roma nu mai are răbdare. Mourinho este în pericol, în capitala Italiei

Romanii depind mult de calificarea în Liga Campionilor. Clubul a înregistrat pierderi de aproape 200 de milioane de euro. Așa că Jose Mourinho nu se va putea baza pe multe întăriri, în iarnă. De aceea, portughezul trebuie să demonstreze că încă mai are ce trebuie pentru a antrena la nivel înalt. Impresia este că stilul defensiv, distructiv al portughezului nu mai se potrivește cu tacticile inovative ale lui Pep Guardiola sau Jurgen Klopp. Iar ultimii ani au arătat acest lucru.

Mourinho a făcut istorie la Porto și Inter, cu care a câștigat Liga Campionilor. Cu Chelsea și Real a luat titluri și cupe în Anglia și Spania. Și la Manchester United au fost rezultate, chiar dacă au și apărut problemele. Cu Tottenham lucrurile nu au mers deloc bine.

„Am mare încredere în metodele mele, sunt cele mai bune din lume”, declara Mourinho, de curând. Mai are foarte puțin timp să arate asta, la Roma.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622