Starul Lionel Messi a dezvăluit că, în timp ce era la FC Barcelona, a primit propunerea de a juca pentru selecţionata de fotbal a Spaniei.
„La un moment dat, a apărut ceva din Spania. Jucam deja pentru Barcelona şi ei au sugerat cumva asta. Este normal, li s-a întâmplat multor copii pe atunci. Deşi sunt evident argentinian, am mers la Barcelona când eram foarte tânăr şi am jucat o mare parte din cariera mea la categoriile inferioare acolo, iar posibilitatea exista, s-ar fi putut întâmpla”, a spus Messi în cadrul podcastului „Miro de Atrás” (Privind în urmă).
„Însă, ei bine, dorinţa mea a fost întotdeauna Argentina”, a adăugat octuplul câştigător al Balonului de Aur.
În interviul său, care a avut un impact semnificativ în presa americană, Messi a făcut mai multe dezvăluiri, inclusiv faptul că regretă că nu a studiat engleza.
„Regret multe lucruri. Le spun copiilor mei. Că nu am avut o educaţie bună, că nu am învăţat engleza în copilărie. Am avut timp să studiez şi regret foarte mult. Apoi ai parte de momente în care eşti alături de figuri importante, încerci să vorbeşti sau să porţi o conversaţie, dar nu poţi”, a recunoscut Messi.