Decizie luată de Novak Djokovic după drama trăită în Australia. „Cred că o să se vaccineze”

Gabriel-Alexandru Ioniță / 02.02.2022, 12:46
Decizie luată de Novak Djokovic după drama trăită în Australia. „Cred că o să se vaccineze”

Novak Djokovic nu a putut participa la ediția din acest an a turneului de la Australian Open din cauza situației sale medicale în contextul pandemiei de Covid-19. Sârbul de 34 de ani nu este vaccinat și s-a dovedit că nici nu trecuse recent prin boală, așa cum susținea el la acel moment, astfel că nu a îndeplinit criteriile de obținere a vizei medicale.

Astfel că liderul ATP a ratat, cel puțin pentru moment, șansa de a intra în istorie drept primul tenismen care câștigă de 10 ori turneul de la Melbourne. Mai mult, el a fost depășit de Rafael Nadal în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe turnee de Grand Slam câștigate de-a lungul istoriei acestui sport.

Novak Djokovic se va confrunta în continuare cu mari probleme în circuitul ATP dacă nu se vaccina anti-Covid-19

De asemenea, Djokovic a fost foarte aproape și de a pierde primul loc în clasamentul ATP. Dacă Daniil Medvedev ar fi câștigat finala de la Australian Open contra lui Nada, atunci rusul ar fi deveni lider mondial.

Astfel, se poate concluziona că faptul că nu s-a vaccinat anti-Covid-19 i-a adus deja destul de multe prejudicii lui Novak Djokovic din punctul de vedere al carierei sale. Ca să nu mai vorbim de cele legate de imaginea sa.

Și este foarte probabil ca acest trend să continue. Cât timp va mai dura această pandemie, Djokovic, dacă rămâne în continuare ferm pe poziția de a nu se vaccina, va mai rata multe alte turnee din circuitul ATP. Inclusiv turnee de Grand Slam.

Ministrul Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, a anunțat în urmă cu aproximativ două săptămâni că și la turneul de la Roland Garros accesul în arene se va face doar în baza unui certificat de vaccinare. Și vor mai fi multe alte astfel de exemple.

Așadar, Novak Djokovic va mai avea parte, cel puțin pentru câteva luni, de alte multe obstacole în încercarea sa de a deveni cel mai bun tenismen din istorie. Și se pare că sârbul a început să conștientizeze acest lucru și să își mai reconsidere poziția referitoare la vaccin.

Liderul ATP ar fi decis să se vaccineze în cele din urmă

Acest aspect a fost dezvăluit de Daniel Muksch, cei care a scris una dintre biografiile lui Djokovic și un apropiat al sârbului. El a spus că a aflat de la persoane din anturajul tenismenului că acesta ar fi dispus să se vaccineze în cele din urmă pentru a-l putea prinde din nou din urmă pe Rafael Nadal la trofeele de Grand Slam.

Din ce am auzit din partea apropiaților lui, cred că se va vaccina. Poate a contribuit la decizie și finala din Australia. Poate că cele 21 de trofee de Grand Slam ale lui Nadal l-au împins s-o facă”, a spus Daniel Muksch potrivit Mundo Deportivo.

Lovitură grea primită de Novak Djokovic după Australian Open 2022. Fostul său antrenor, declarație controversată