Decizie surprinzătoare luată de Becali în privința lui Crețu la o zi după ce a transferat alt fundaș dreapta. Fotbalistul confirmă totul: „E adevărat, da”

Alex Matei 19.01.2024, 09:27
Decizie surprinzătoare luată de Becali în privința lui Crețu la o zi după ce a transferat alt fundaș dreapta. Fotbalistul confirmă totul: „E adevărat, da”

Valentin Crețu a fost luat în cantonamentul FCSB din Antalya, deși înțelegerea sa cu clubul expirase la începutul anului.

Fundașul de 35 de ani a mai primit o lovitură, după ce Nana Antwi a fost adus de la Urartu. În teorie, Crețu a devenit abia a 3-a opțiune în banda dreaptă, având în vedere că titularul de drept pe acea poziție este în acest moment puștiul Pantea.

Dar Becali i-a dat o veste la care nu se aștepta. Lui Crețu îi va fi prelungit contractul cel puțin până în vară, asta deși Gigi a vorbit în repetate rânduri despre nemulțumirile pe care le are față de fotbalist. A mers până la declarații publice în care i-a transmis că „nu va mai vedea iarba” la meciurile FCSB-ului.

„M-am înțeles cu clubul, pe calea aceasta vreau să-i mulțumesc și patronului pentru șansa acordată. Îmi doream din tot sufletul să rămân alături de colegi, am muncit patru ani și jumătate și îmi doream ca acum, când suntem mai aproape ca niciodată să câștigăm campionatul, să nu plec.

Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, staff-ului, și domnului Mihai Stoica. Cred că el m-a ajutat cel mai mult și îi mulțumesc din tot sufletul. Am primit atâtea mesaje de la suporteri! Mulți antrenori am văzut că au vorbit frumos despre mine, le mulțumesc din tot sufletul meu. Pentru mine contează foarte mult, chiar le mulțumesc tuturor celor care au avut un gând pozitiv”, a spus Crețu în Pro Sport.

Întrebat ce crede că l-a convins pe Gigi să-i acorde încă o șansă, Crețu a răspuns:

„Cred că domnul Becali știe că m-am dăruit tot timpul când a apelat la mine, am dat tot ce am avut mai bun și m-am pregătit mereu, am fost un băiat de caracter și când a fost nevoie de mine am dat tot ce a fost mai bun ca să-mi ajut colegii și echipa”.

În acest sezon, Crețu a jucat de 8 ori pentru FCSB. Jucătorul a fost adus pentru puțin peste 100 000 de euro de la Gaz Metan Mediaș în 2019.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622