Dennis Man, de senzație la Parma. L-a egalat pe Adi Mutu

Alex Matei 21.01.2024, 10:41

Dennis Man (25 de ani) traversează cea mai bună perioadă a carierei, la Parma, în Liga secundă. Alături de Valentin Mihăilă (23 de ani) se luptă pentru promovare. Echipa internaționalilor e pe primul loc.

În ultimul meci, disputat cu Sampdoria, cei doi români au făcut din nou senzație. Man a marcat, a dat pasă de gol, iar Mihăilă și-a trecut numele pe lista marcatorilor. S-a terminat 3-0, după reușita lui Estevez.

După meciul cu Sampdoria, Dennis Man a ajuns la 22 de goluri în tricoul Parmei. Fostul jucător de la FCSB l-a egalat din acest punct de vedere pe fostul atacant Adrian Mutu. Totuși, important de menționat, „Briliantul” a marcat toate cele 22 de goluri la Parma într-un singur sezon. Man se află la echipa italiană din iarna lui 2021. A fost adus pentru a împiedica retrogradarea în B, dar acest deziderat nu a fost atins de club.

Cifrele lui Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma, în sezonul 2023/2024

În actuala ediție de Serie B, românul a bifat 17 apariții în 21 de etape. A marcat nouă goluri și a livrat cinci assisturi în campionat. În Cupa Italiei a jucat trei meciuri în acest sezon, a înscris două goluri și a bifat o pasă decisivă.

Colegul Valentin Mihăilă are 16 meciuri în campionat, două goluri și un assist. În Cupă are trei apariții și o pasă de gol.

Parma, echipa lui Man și Mihăilă, lider autoritar în Serie B

În Serie B, Parma este lider, cu 45 de puncte, urmată de Como (39 pct.), Cremonese (38 pct.), Venezia (38 pct.), Cittadella (36 pct.), Palermo (35 pct.), Catanzaro (33 pct.).

Dacă Man și Mihăilă vor continua evoluțiile solide la Parma, pe fondul promovării în Serie A, cel mai probabil vor fi prezenți la EURO 2024, în Germania.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622