Sorin Paraschiv și-a găsit o nouă echipă în fotbalul românesc. După ce s-a despărțit de Chindia Târgoviște, fostul căpitan de la FCSB s-a înțeles cu Foresta Suceava.
Paraschiv va fi noul președintele al sucevenilor și va avea ca obiectiv promovarea în acest sezon în Liga 2. Foresta a pierdut sezonul trecut barajul pentru liga secundă după meciurile cu Ceahlăul Piatra Neamț
La 42 de ani, Sorin Paraschiv a mai fost director sportiv la Academica Clinceni și Chindia Târgoviște, echipe care au retrogradat din Superliga.
„Bun venit, Sorin Paraschiv!
Fostul jucător, care a câștigat trei titluri de campion alături de Steaua București și care a ajuns cu „roș-albaștrii” în semifinalele Cupei UEFA în sezonul 2005/2006, este începând de astăzi noul președinte al clubului ACS Foresta Suceava.
Acesta a fost numit în funcția de președinte de către noul acționariat, care va prelua conducerea clubului pe parcursul săptămânii viitoare. Tot pe parcursul săptămânii viitoare, noua conducere a echipei va organiza o conferință de presă în care va prezenta planul în ceea ce privește activitatea clubului pentru perioada următoare”, este anunțul făcut de suceveni pe Facebook.
Foresta Suceva a trecut printr-o perioadă grea în ultimele sezoane. Echipa a tot încercat să promoveze, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Foresta a trecut și printr-o serie de schimbări la nivelul conducerii, mai multe persoane perindându-se pe la club în această perioadă tumultoasă.