Proiectul stadionului Dinamo este tot mai aproape de a fi pus în practică. Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis astăzi că stadionul a primit avizul de mediu. Totodată şi noul Stadion „Dan Păltinişanu” a fost avizat şi el.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului a anunțat că dat undă verde pentru cele două arene care vor fi construite pe amplasamentul actualelor stadioane. Doar că niciunul dintre stadeioanele vechi nu a fost încă demolat.
„Arenele Dinamo, din București, și Dan Păltinișanu, din Timișoara, sunt două dintre proiectele destinate sportului care au primit «undă verde», din punctul de vedere al protecției mediului, de la Agențiile pentru Protecția Mediului (APM), în cursul anului 2023, conform unui bilanț al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) care include cele mai importante proiecte avizate la nivel național.
Potrivit proiectelor, cele două stadioane de fotbal vor respecta standardele UEFA și urmează să fie construite pe vechile amplasamente, după demolarea construcțiilor existente”, se arată în comunicatul ANPM.
„Am făcut un bilanț, împreună cu Agențiile pentru Protecția Mediului din toată țara, iar proiectele mari destinate sportului, care au fost avizate în cursul anului trecut, se află printre cele mai importante și așteptate investiții, în Municipiile București și Timișoara. Este vorba despre două stadioane celebre din România, care de la gloria de altădată au ajuns, în prezent, cel mult baze de antrenament: Dinamo București și Dan Păltinișanu, din Timișoara. De asemenea, tot în Timișoara a mai fost aprobată construirea unui stadion, pe structură metalică, pentru meciuri interne și antrenamente de rugby, evenimente sociale/culturale și concerte.”, a transmis Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele ANPM.
„Lucrările la stadionul Clubului Sportiv Dinamo, din șoseaua Ștefan cel Mare nr. 7-9, sector 2, una din cele mai celebre arene din țară, ar putea începe în acest an, dacă Hotărârile de Guvern privind finanțarea și, respectiv, demolarea construcțiilor de pe actualul amplasament vor fi aprobate.
Conform oficialilor CS Dinamo, până la obținerea de către Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a HG de finanțare, CS Dinamo a finalizat etapa de expertizare tehnică necesară demolării vechiului stadion Dinamo și clădirilor de pe suprafața alocată noii arene, în vederea determinării soluțiilor pe baza cărora se va obține ulterior, prin Ministerul Administrației și Internelor, Hotărârea de Guvern pentru demolare. Conform proiectului, pentru care APM București a emis Decizia etapei de încadrare, construcția se va desfășura pe 175.377 de metri pătrați și va avea 25.000 de locuri în tribune. Stadionul ar urma să obțină și acreditare UEFA pentru competiții internaționale de fotbal, însă va putea găzdui și meciuri de rugby”, precizează ANPM.
„Consiliul Județean Timiș este titularul proiectului privind construirea unui stadion cu capacitatea de 30.000 locuri, în str. Ștefan Covaci, nr. 1, din municipiul Timișoara, pe amplasamentul vechiului stadion Dan Păltinișanu, închis în urmă cu doi ani pentru competiții și folosit în prezent doar ca bază de antrenament, pentru fotbal.
Proiectul, pentru care APM Timiș a emis Decizia etapei de încadrare, în cadrul procedurii privind emiterea Acordului de mediu, propune demolarea stadionului existent și construirea unuia nou, care va corespunde cerințelor de acreditare UEFA. Arena va putea găzdui meciuri de nivel național (Liga 1), cu spectatori, și internațional (meciuri amicale, de calificare, precum și competiții europene până la nivelul semifinalelor). Capacitatea stadionului va fi de 30.000 locuri pe scaune, cu tribune în totalitate acoperite, iar în cazul concertelor, capacitatea este estimată la 40.000 de spectatori. Și în acest caz, atât pentru demolare, cât și pentru finanțarea lucrărilor sunt necesare două Hotărâri de Guvern”, se arată în mesajul ANPM.