Darius Olaru a vorbit despre accidentarea pe care Vlad Chiricheș a suferit-o în FCSB – Rapid 2-2.
Vlad Chiricheș a început ca titular derby-ul FCSB – Rapid, însă, la jumătatea primei reprize, experimentatul fundaș s-a accidentat, în timpul unui duel. Stoperul n-a mai putut continua meciul, astfel că, în minutul 41, a fost schimbat cu Dawa.
„Am marcat destul de repede, dupa am primit gol pe două greșeli. Am reușit să intrăm bine în repriza a 2-a. Cred că meritam mai mult. Ne gândim să închidem campionatul cât de repede se poate. Următorul meci e la fel de important.
Nu m-am gândit la criticile patronului. Mă bucur că am dat gol. Mă ajută, îmi dă moral. Cred că am făcut un meci solid și meritam mai mult.
Din păcate, n-am reușit să câștigăm și să le facem pe plac suporterilor. Meritau mai mult în această seară.
Eu nu mă gândesc la plecare (n.r. de la FCSB). Mă gândesc să-mi fac treaba aici. Din câte am înțeles, la prima vedere. s ar putea sa fie o fractură (n.r. despre accidentarea lui Chiricheș). Dacă juca toate meciurile până la sfârșit, cred că avea șanse să fie la Euro”, a declarat Darius Olaru, la finalul partidei cu Rapid.