Dezinvoltura lui Luis Phelipe îl deranjează pe Basarab Panduru! Noul jucător de la FCSB este luat tare.
Luis Phelipe a fost transferat de FCSB, în această iarnă, de la Poli Iași, pentru 200.000 de euro.
Basarab Panduru s-a declarat iritat de dezinvoltura arătată de Luis Phelipe la primele interviuri din postura de jucător al FCSB-ului. Acesta îl avertizează pe fotbalistul brazilian de lipsa de răbdare pe care Gigi Becali o are cu jucătorii echipei sale.
„Ce degajat e, ce frumos vorbeşte, «driblez, driblez», după 45 de minute când te scoate să vezi când te duci la antrenament, ia driblează jalonul ăsta, te loveşti de el.
Nu e chiar aşa, pare că are ceva calitate, din ce am văzut noi la Iaşi pare că am văzut o calitate la jucătorul ăsta acum, unde joacă?
Cred că eşti bun dacă joci, dacă nu joci, niciunul nu a fost bun care nu a jucat, sigur că va juca fiindcă trebuie să-l vadă pe verde, acolo, trebuie să-l vadă, cât joacă şi cum joacă, pare că ceva are, cred că m-am uitat odată, a fost la un moment dat luat în sutele alea de Salzburg parcă.
Când te ia Salzburg, ceva calitate ai, de copil, nu cred că iau ăia fără calitate. La FCSB e mai complicat”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
„Sunt foarte fericit să fiu aici și să încep cantonamentul alături de noii mei colegi, noii mei prieteni. Este o săptămână grea pentru mine și pentru toți jucătorii, dar trebuie să fim pregătiți pentru meciurile care urmează.
Este foarte diferit aici, antrenamentele sunt mult mai grele, mai intense decât la fosta mea echipă și chiar se simte. Este greu să mă adaptez, dar colegii și toată lumea din staff mă ajută s-o fac. Când am venit aici, foarte multă lume mi-a scris: «bine ai venit! Trebuie să dai goluri». E normal, pentru că FCSB este cel mai mare club din România și trebuie să fiu concentrat, să fac jocuri bune pentru echipă și să bucur suporterii”, a spus Luis Phelipe, într-un interviu pentru FCSB TV.