Diego Fabbrini a dezamăgit la Ascoli, după ce a plecat de la Dinamo. Fostul mijlocaș din Ștefan cel Mare a fost împrumutat la Alessandria și se va bate pentru salvarea de la retrogradare.
Diego Fabbrini a impresionat la Botoșani, unde a atras la un moment dat și atenția celor de la FCSB. Italianul a semnat cu Dinamo după o scurtă experiență ratată în Bulgaria. Nici în Ștefan cel Mare nu a rupt gura târgului și a plecat după ce nu și-a primit drepturile salariale.
Diego Fabbrini a semnat cu Ascoli, după ce a scăpat de coșmarul de la Dinamo. Italianul, cu un salariu foarte mare în Ștefan cel Mare, a depus memoriu din cauza restanțelor financiare. A revenit în Serie B, acolo unde mai jucase pentru Siena și Empoli.
Cu toate acestea, Ascoli, aflată în lupta pentru locurile care pot duce în Serie A, nu a fost mulțumită de fostul mijlocaș al celor de la Botoșani.
Ascoli l-a împrumutat la Alessandria, unde Fabbrini se va bate pentru salvarea de la retrogradare. Cu 23 de puncte după 24 de etape, Alessandria este pe locul 16, la un pas în spatele primului loc care asigură supraviețuirea.
Diego Fabbrini a plecat din Ștefan cel Mare nu înainte de a lansa câteva acuzații la adresa DDB și a lui Nicolae Badea.
„Toată lumea știe în ce situație este Dinamo acum. Pe mine nu mă interesează, o să-mi găsesc o altă echipă. Avocatul meu a început deja să lucreze. Singura parte bună la Dinamo au fost fanii. Fanii, nu cei care decid la DDB sau alt tip, ca Nicolae Badea.
Pe mine de acum nu mă mai interesează. Îmi voi găsi o altă echipă, voi încerca altă experiență. Acum urmează un nou meci, la tribunal. Nu s-a terminat, nimic nu s-a terminat”, a spus, atunci, Diego Fabbrini pentru Pro TV.
2 goluri în 53 de meciuri a marcat Diego Fabbrini în tricoul lui Dinamo.
Fabbrini și-a depus memoriu, se simte prost că s-a ajuns în situația asta. Noi am avut o discuție în iarnă, când putea să meargă la CFR Cluj. N-au vrut să-l lase să plece și i-au mai prelungit contract pentru încă un an. Le-am spus că n-au bani să-l plătească, să-l lase să plece, și iată că n-au avut bani. El nu poate să plece acum la nicio echipă din România, din cauza insolvenței, dar la FIFA se eliberează imediat.
El va trebui să părăsească România, nu poate juca la altă echipă de aici fără acordul lui Dinamo. Are o ofertă concretă din Turcia, mai așteptăm din Italia și mai există o variantă în Grecia. Dinamo se alege cu faptul că a jucat Fabbrini acolo, scapă doar de viitoarele salarii,
Florin Manea